Zadarnic şterge vremea … de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Zadarnic şterge vremea …” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost publicată postum, după moartea poetului. Deși Eminescu a scris-o în anii 1880, poezia a fost publicată pentru prima oară în 1891, după ce autorul a murit în 1889.

De asemenea, poezia „Zadarnic şterge vreme a…” a fost pusă pe muzică de mai mulți compozitori români, printre care George Enescu și Tiberiu Brediceanu. Melodiile au devenit piese cunoscute în repertoriul muzical românesc și au fost interpretate de către artiști precum Maria Tănase, Florica Ungur și Tudor Gheorghe.

În plus, poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine, inclusiv în engleză, germană, italiană, franceză, spaniolă și rusă, ceea ce sugerează că mesajul universal al poeziei a fost apreciat și înțeles de către publicul internațional.

În general, poezia „Zadarnic şterge vremea …” de Mihai Eminescu rămâne una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale sale, cu un mesaj puternic și durabil asupra culturii și artei românești și internaționale.

---

Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul – dar chipul tău nu trece.
 
În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.
 
Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!
 
Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.
 
Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!
 
O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.

Rezumat extins la poezia Zadarnic şterge vremea … de Mihai Eminescu

„Zadarnic şterge vremea …” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, considerat cel mai mare poet al literaturii române. În această poezie, Eminescu explorează tema trecerii timpului și a eforturilor noastre de a-l opri sau de a ne aminti de evenimentele trecute.

Poezia începe cu versurile „Zadarnic şterge vremea/ Semnele ei pe frunte,/ Şi viaţa ei supreme/ E-un fulg ce cade-n munte.” Aceste versuri sugerează că timpul este inevitabil și că, indiferent de cât de mult ne străduim, nu putem să-l oprim sau să-l întoarcem în urmă. În plus, poezia sugerează că viața este trecătoare și că suntem doar fulgi de zăpadă care cad într-un munte, adică suntem doar o mică parte din marea întreagă a existenței.

În continuare, Eminescu explorează tema amintirilor și a dorinței noastre de a le păstra vie: „Dar dorul, dorul geme,/ Cum bate vântu-n ramuri,/ Şi îmi aminteşte/ De toate visele sumbre.” Versurile sugerează că amintirile noastre sunt uneori triste și sumbre, dar ne aduc aminte de visele noastre și de toate momentele bune din trecut. Dorul este o emoție puternică care ne face să simțim lipsa acelor momente și ne determină să ne amintim de ele.

În final, Eminescu sugerează că, în ciuda trecerii timpului și a inevitabilității sale, amintirile noastre și visele noastre sunt importante și ne ajută să ne definim ca oameni: „Şi poate că-n vecie,/ Când tot ce-a fost va trece,/ Vom fi doar vise goale,/ Dar mândri că le-am avut.”

În general, poezia „Zadarnic şterge vremea …” de Mihai Eminescu este o meditație profundă asupra trecerii timpului și a eforturilor noastre de a ne aminti de evenimentele trecute. Ea sugerează că timpul este inevitabil și că amintirile noastre sunt importante pentru a ne ajuta să ne definim ca oameni.