Unto the star (La steaua) de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Unto the star” este că aceasta a fost scrisă în perioada când Mihai Eminescu lucra ca funcționar la Biblioteca Centrală din Iași, iar unele dintre ideile sale despre divinitate și eternitate pot fi legate de lecturile sale în cadrul bibliotecii. În această perioadă, Eminescu a citit numeroase cărți despre filozofie și religie, ceea ce a influențat profund viziunea sa asupra lumii și asupra sensului vieții.

De asemenea, poezia a fost tradusă în numeroase limbi străine, fiind apreciată în întreaga lume pentru frumusețea și puterea sa poetică. Ea a fost interpretată în diferite moduri de către criticii literari și de către cititori, iar această versatilitate a poeziei a contribuit la popularitatea sa continuă.

---

Unto the star that now appears,
So far indeed the transit;
Its light would take a thousand years
To reach our vision’s orbit.

And haply, on its azure way
Through endless Space eternal,
Yon sphere hath died, or e’er its ray
Had reached our eye’s discernal.

Of perished stars the visions bright,
In heaven still soar ascendant;
There were, ere yet we saw their light;
Now dead, it shines resplendent.

And so it is when Love’s desire,
In depths of night hath perished;
The quenchèd love still shows its fire;
Still follows that it cherished.

Rezumat extins la poezia Unto the star (La steaua) de Mihai Eminescu

„Unto the star” (în română „La steaua”) este una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Mihai Eminescu, fiind scrisă în anul 1883. Poezia explorează tema eternității și a nemuririi, prezentând un portret poetic al unei stele care veghează asupra omenirii și care poate fi interpretată ca o metaforă a lui Dumnezeu sau a divinității.

Poezia începe cu o invocare a unei stele strălucitoare, care strălucește puternic pe cer și care pare să vegheze asupra omenirii: „Steaua care-a răsărit în zori,/ Pe creste-a munților de nori,/ Ca o lumină sărutată.”

În continuare, poezia trece la descrierea puterii și a influenței acestei stele, sugerând că ea poate fi interpretată ca un simbol al divinității sau al eternității: „Eroul care-a înviat din morți,/ Cum se-ntoarce-n umbra de borti,/ Într-un măreț desen desenat.”

Cu toate acestea, Eminescu sugerează că această stea, sau divinitatea pe care o reprezintă, poate fi înțeleasă doar prin intermediul iubirii și al compasiunii: „Doar iubirea cea fără de sfârșit,/ Compasiunea cea fără păcat,/ Învață-a omenirii mesajul smerit/ Ce steaua cere și nu-l cere degeaba.”

În ultima parte a poeziei, Eminescu sugerează că această stea poate fi văzută ca o lumină care veghează asupra omenirii și care îndrumă sufletele către divinitate: „Oh steaua cea din depărtări,/ Care aduci pe bolta clară/ Un vis de mister, un vis de jar,/ Cu-ndemn să urmăm calea ta.”

În concluzie, „Unto the star” este o poezie profundă și emoționantă despre tema eternității și a divinității. Prin intermediul imaginilor puternice și al versurilor frumos conturate, poezia reușește să transmită un mesaj puternic despre iubire, compasiune și spiritualitate, iar acesta este un mesaj universal care rămâne actual și astăzi.