Unde fugi de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Unde fugi” de Mihai Eminescu este că, în timpul vieții sale, poeta nu a publicat-o niciodată.

Ea a fost descoperită și publicată abia după moartea sa, într-un volum de poezii postume. Această poezie este considerată una dintre cele mai reprezentative creații ale lui Eminescu și a avut o influență semnificativă în dezvoltarea poeziei simboliste românești.

---

Unde fugi prin ramuri verzi,
Grangure, grangure?
Vrei în lume să te pierzi.
Grangure, grangure?
Dar de fugi, tu mă răpui.
Pui, pui, pui, pui.
Vin’ la pieptu-mi să te pui.

Rezumat extins la poezia Unde fugi de Mihai Eminescu

Poezia „Unde fugi” scrisă de Mihai Eminescu este un cântec melancolic despre fuga de sine și despre căutarea liniștii interioare, dar și despre efemeritatea și trecătoarea vieții.

În prima strofă, poeta se întreabă „Unde fugi, lume rea?” și se adresează celor care aleargă necontenit după putere, bani și faimă. Ea remarcă că acestea sunt doar iluzii care nu pot aduce adevărata fericire și că, indiferent de cât de multe lucruri obții, nu poți fugi de trecerea timpului și inevitabilul sfârșit.

În strofa a doua, Eminescu se adresează direct sinelui său și își exprimă dorința de a fugi de tumultul și de agitația lumii. Poetul se simte adânc tulburat și căută liniștea și pacea interioară, pe care nu o găsește nicăieri.

În strofa a treia, poetul vorbește despre frumusețea trecătoare a vieții, dar și despre efemeritatea acesteia. El își amintește de momentele de fericire din trecut și de oamenii pe care i-a iubit, dar care acum au dispărut, iar el este singur.

În ultima strofă, Eminescu se adresează morții și se întreabă dacă aceasta este singura cale de a scăpa de agitația și de durerea lumii. El constată că, indiferent de cât de mult încearcă să fugă, nu poate scăpa de realitate și că, la urma urmei, moartea nu este o soluție reală la problemele vieții.

În ansamblu, poezia „Unde fugi” este o meditație profundă asupra existenței umane și asupra căutării sensului și a liniștii interioare într-o lume agitată și trecătoare. Eminescu exprimă dorința de a găsi o cale de a fugi de agitația lumii, dar în același timp constată că nu există o soluție ușoară la problemele vieții și că, în cele din urmă, trebuie să înfrunte realitatea și să o accepte.