Un farmec trist şi neînţeles de Mihai Eminescu

„Freamăt de codru” este un alt titlu posibil pentru această poezie „Un farmec trist şi neînţeles” de Mihai Eminescu, pentru că acesta este primul vers din ea. În plus, poezia face parte din ciclul „Luceafărul” al lui Eminescu, care conține cele mai importante și cunoscute poezii ale sale. Această poezie în special a fost subiect de analiză pentru criticii literari, care au interpretat diferitele aspecte ale simbolismului și metaforelor prezente în text. De asemenea, poezia este considerată una dintre cele mai emoționante și triste poezii ale lui Eminescu.

---

Un farmec trist şi neînţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
 
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
 
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
 
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrimi fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
 
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
 
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
 
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a învins fără a-l pricepe.

Rezumat extins la poezia Un farmec trist şi neînţeles de Mihai Eminescu

Poezia „Un farmec trist şi neînţeles” de Mihai Eminescu este un poem cu un caracter profund liric, în care poetul îşi exprimă gândurile şi sentimentele cu privire la trecerea timpului şi la efemeritatea vieţii. Poezia este alcătuită din șapte strofe de câte patru versuri, în care se resimte o anumită tristețe și melancolie.

În prima strofă, Eminescu își descrie starea de spirit, arătând că este cuprins de un farmec trist și neînțeles. El simte că trecutul este departe și irecuperabil, iar prezentul îl strânge într-o îmbrățișare rece și neînțelesă.

În strofa a doua, poetul face referire la natură, la frumusețea ei și la faptul că toate lucrurile sunt trecătoare. El compară trecerea timpului cu un val care își continuă drumul spre nesfârșit.

În strofa a treia, Eminescu își exprimă regretul față de faptul că lumea este plină de atâtea lucruri frumoase care sunt trecătoare. El simte că nu are niciun control asupra trecerii timpului și asupra efemerității vieții.

În strofa a patra, poetul face referire la dragoste și la faptul că aceasta poate dura doar pentru o perioadă limitată de timp. El simte că dragostea este una dintre cele mai frumoase și pure experiențe ale vieții, dar, din păcate, nu durează mult.

În strofa a cincea, Eminescu vorbește despre melancolie și tristețe, pe care le simte cu atât de multă intensitate. El compară melancolia cu o umbră, care îl urmărește pretutindeni și nu îi dă pace.

În strofa a șasea, poetul își exprimă speranța că, poate, va fi capabil să depășească această stare de tristețe și melancolie. El speră că va găsi o cale de a înfrunta trecerea timpului și efemeritatea vieții.

În strofa a șaptea, Eminescu face apel la cititor, îndemnându-l să ia aminte la ceea ce el spune și să înțeleagă importanța de a aprecia fiecare moment și fiecare experiență din viață. El sugerează că viața poate fi trăită plenar, dacă oamenii își acordă atenție și valorează momentele importante din ea.

În general, poezia „Un farmec trist şi neînţeles” de Mihai Eminescu este o meditație profundă asupra trecerii timpului și a efemerității vieții. Prin intermediul imaginilor poetice, poetul reușe