Tu mă priveşti cu marii ochi … de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Tu mă priveşti cu marii ochi …” de Mihai Eminescu este legat de modul în care a fost interpretată de-a lungul timpului. Deși poezia este considerată astăzi una dintre cele mai reprezentative creații lirice ale lui Eminescu, la momentul publicării sale în revista „Convorbiri literare” din iunie 1883, nu a fost primită cu entuziasm de către criticii literari.

Aceștia au considerat că poezia este prea abstractă și obscură, iar unele metafore folosite de poet nu au fost înțelese în totalitate. Însă, în ciuda acestor critici inițiale, poezia a devenit treptat una dintre cele mai iubite și apreciate creații lirice ale lui Eminescu, fiind interpretată și analizată de-a lungul timpului în diverse contexte.

De asemenea, poezia a fost interpretată și în cheie politică în perioada comunistă din România, fiind asociată cu ideea de dragoste pentru patrie și cu lupta pentru libertate și independență. În ciuda diverselor interpretări de-a lungul timpului, poezia rămâne astăzi una dintre cele mai iubite și apreciate creații ale lui Eminescu, fiind considerată o capodoperă a literaturii române.

Tu mă priveşti cu marii ochi, cuminte;
Te văd mişcând încet a tale buze,
Şoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.
 
Urechea mea pândeşte să le-auză
– Abia-nţelese, pline de-nţeles –
Cum ascultau poeţii vechi de muză.
 
În ochii tăi citeam atât eres,
Atâta dulce-a patimii durere,
Că-n suflet toată, toat-o am cules.
 
Vorbirea ta mi-i lamura de miere,
În ochii tăi de visuri e un caos,
Şi-atât amor c-auzi până şi-n tăcere.
 
Frumosul chip în voluptos repaos
Pătruns-au trist şi dulce în cântare-mi.
Fiinţa ta gândiri-mi am adaos.
 
Căci numai tu trăieşti în cugetare-mi.
A ta-i viaţa mea, al tău poemul,
Cum le inspiri tu poţi să le şi sfarmi.
 
Nu crede tu că eu sunt cuiva emul
Când cântul meu se-mbracă fel de fel:
Ici în terţine suspinând, vedemu-l,
 
Dincolo el oftează în gazel,
Acelaşi e, deşi mereu se schimbă,
De tine-i plin, de tine-mi zice el…
 
Alege forme dulci din orice limbă:
Acuma-l vezi îmblând cărare dreaptă,
Acum pe-a lui Firdusi cale strâmbă.
 
Dar orişicând el alta nu aşteaptă
Decât ca ţie, suflete, să-ţi placă,
Tu să-l aprobi cu gura înţeleaptă.
 
În mii costume astfel se îmbracă,
Şi ca s-atragă dulcea ta zâmbire
Minuni, de vrei, sărmanul o să facă…
 
Ş-acum îl vezi, cu-a lor ademenire
L-au dus pe-alături dulcile terţine,
Uitând ce-a vrut să-ţi spună-n aste şire.
 
Au vrut să-ţi spună că e plin de tine,
Că de-al tău farmec ritmul său foieşte,
C-a sale gânduri de zâmbiri sunt pline.
 
Ş-astfel pe mine el mă stăpâneşte…
Adună-n versuri ale mele zile
Şi-n strofe le-a legat grădinăreşte.
 
În poala ta zvârlind aceste file.

Rezumat extins la poezia Tu mă priveşti cu marii ochi … de Mihai Eminescu

Poezia „Tu mă priveşti cu marii ochi …” de Mihai Eminescu este o creație lirică ce descrie frumusețea și puterea iubirii, precum și căutarea înțelesului vieții. Prin intermediul unui limbaj poetic puternic și a unor imagini sugestive, poetul ne transmite ideea că iubirea este singura cale de a descoperi sensul vieții și de a găsi fericirea.

În prima strofă, poetul descrie cum este privit de o persoană iubită, sugerând că aceasta îi transmite o putere inexplicabilă și o înțelegere profundă. În următoarele strofe, poetul sugerează că această persoană iubită este cheia către cunoașterea și descoperirea sensului vieții. El afirmă că în prezența ei simte că viața are sens și că orice obstacol poate fi depășit.

În final, poetul sugerează că iubirea este calea către eternitate și că, prin ea, oamenii pot depăși limitele timpului și spațiului. El ne îndeamnă să trăim în prezent și să iubim cu toată ființa noastră, fără a ne lăsa afectați de trecut sau de viitor. Prin intermediul unor imagini puternice și a unui limbaj poetic profund, poetul ne reamintește că iubirea este cea mai puternică forță a universului și că, prin ea, oamenii pot găsi fericirea și înțelesul vieții.

În concluzie, poezia „Tu mă priveşti cu marii ochi …” de Mihai Eminescu este o creație lirică profundă și emoționantă, care ne sugerează ideea că iubirea este singura cale de a descoperi sensul vieții și de a găsi fericirea. Prin intermediul unor metafore puternice și a unui limbaj poetic profund, poetul ne reamintește că iubirea este cea mai puternică forță a universului și că ne poate oferi o înțelegere mai profundă a vieții. Poezia este o reflecție profundă asupra condiției umane și ne îndeamnă să prețuim iubirea și să trăim în prezent, fără a ne lăsa afectați de trecut sau de viitor.