Tăceți! Cearta amuțească … de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Tăceți! Cearta amuțească …” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost interpretată și folosită ca un simbol al luptei pentru libertate și independență în timpul Revoluției Române din 1989. În această perioadă, poezia a fost recitată și citată de către manifestanți și lideri politici, care au considerat-o un apel la unitate și la solidaritate în lupta împotriva regimului comunist.

Poezia a fost interpretată în acel moment ca o chemare la unire și la încetarea conflictelor interne, pentru a face față unei lupte comune împotriva tiraniei și a opresiunii. Astfel, poezia a devenit un simbol al luptei pentru libertate și pentru drepturile omului, și a inspirat mulți oameni să lupte pentru aceste valori.

De asemenea, poezia „Tăceți! Cearta amuțească …” a fost folosită și în perioada post-revoluționară ca un simbol al luptei împotriva corupției și a abuzurilor puterii, sugerând că numai prin unitate și solidaritate se poate realiza o societate justă și egală pentru toți cetățenii.

---

Tăceţi! Cearta amuţească – E-o oră grea şi mare,
Aripile ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuţeşte la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuţeşte, vulcane când s-aprind;
Când prin a vieţii visuri – oştiri de nori – apare
A morţii umbră slabă cu coasa de argint
Tăceţi! Cum tace-n spaimă a Nordului popor
Când evul asfinţeşte şi dumnezeii mor.
 
Aduceţi-vă aminte de-acele nalte poze
De frunţile-n lumină a vechilor profeţi;
Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur şi roze
Trecu un stâlp de flăcări ce lumina măreţ
Şi-n fruntea unui popor – pierdut în chin – e Moise,
Şi sufletul lui mare, adânc şi îndrăzneţ,
Prevede că în sânul pierdutului popor
E viitorul lumii ş-al ei mântuitor.
 
El n-a văzut pământul promisiunii divine,
Viaţa lui se stinse în munţii slabi şi suri,
Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine,
O gintă-ntreagă poartă a lui învăţături.
Ca înmormântată-n secole, cenuşa lui rămâne,
Dar spiritu-i sfărmă înalţii, vechii muri
De Iericho – şi-n gându-i şi-n biblia lui scrisă
Viaţa-ntreagă mare unui popor e-nchisă.
 
Astfel în noaptea noastră pierdută şi amară,
Un glas de deşteptare adânc a răsunat,
O stea a rupt puternic eclipsa cea solară,
Un stâlp pin chinuire un drum ne-a arătat,
O arpă de aramă cu coarda temerară
Trezi-n sufletul nostru simţire de bărbat:
Ca glasul Providenţei din stinsele decade,
Astfel s-auzi glasu-ţi, bătrâne Eliade!
 
O, limba lui! îmi pare c-aud cum ea răsună
În aspra ei mânie, zidind nor peste nor,
Din ştearsa, ne-nţeleasa a istoriei ruină
A descifrat al ginţii puternic viitor.
El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna,
Valuri cari în ceartă se scutură şi mor.
Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist
În limba inspirată unui evanghelist.
 
Inima lui cea mare menită fu de soartă
Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat,
Dacă în fundul negru, adânc din marea moartă,
Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat,
Vulcan puternic, care cutremur în el poartă,
Cu razele-i de flăcări ar fi acufundat,
Pân-ce deodată mândre, gândirile-i irump
Pin undele greoaie, pin apele de plumb.

Rezumat extins la poezia Tăceți! Cearta amuțească … de Mihai Eminescu

„Tăceți! Cearta amuțească …” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanți poeți români. Poezia este un apel la liniște și la armonie într-o lume plină de agitație și conflict. Este structurată în patru strofe, fiecare cu câte patru versuri, cu rima încrucișată.

În prima strofă, autorul descrie o lume plină de zgomot și agitație, sugerând că lumea modernă este dominată de conflict și de tensiune. El face apel la oameni să oprească lupta și să se împace, sugerând că aceasta este singura cale spre armonie și pace.

În a doua strofă, autorul sugerează că lupta și conflictul sunt dăunătoare pentru toți oamenii, indiferent de poziția sau statutul lor. El subliniază faptul că toți oamenii sunt egali și că niciunul nu poate fi considerat superior celuilalt.

În a treia strofă, autorul face un apel la solidaritate și la unitate între oameni, sugerând că aceasta este singura cale spre progres și dezvoltare. El sugerează că oamenii trebuie să își unească forțele pentru a construi o lume mai bună și mai pașnică.

În ultima strofă, autorul face o referință la trecutul glorios al României și la faptele de vitejie ale strămoșilor săi. El sugerează că aceste fapte ar trebui să fie un exemplu pentru oamenii din prezent, inspirându-i să lupte pentru pace și armonie.

În concluzie, poezia „Tăceți! Cearta amuțească …” de Mihai Eminescu este un apel la liniște și la armonie într-o lume plină de agitație și conflict. Autorul sugerează că solidaritatea și unitatea între oameni sunt singurele căi spre progres și dezvoltare, și subliniază importanța păstrării păcii și a înțelegerii în relațiile interumane. Poezia transmite un mesaj puternic despre pace și înțelegere și încurajează oamenii să lupte pentru aceste valori în viața lor de zi cu zi.