Strigături de Mihai Eminescu

Poezia „Strigături” de Mihai Eminescu a fost publicată postum, în anul 1895, de către prietenul și colegul său de breaslă, Alexandru Macedonski. Poetul nu a avut ocazia să o publice în timpul vieții sale, iar mulți critici literari consideră că această poezie a fost scrisă în perioada de depresie și de boală a lui Eminescu, când se simțea singur și neînțeles de cei din jur. Cu toate acestea, poezia este considerată una dintre cele mai importante creații lirice ale poetului și a ajuns să fie apreciată și iubită de cititorii din întreaga lume.

---

Eu pe pieptul tău culc capul
Şi mă uit la tine-n faţă,
Ca copilul ce se uită
L-ale maicii sale braţe.

Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă.

Chiar sărac, de ai drăguţă,
Ai mulţimi de daraveri,
Căci primeşti şi dai simbrie
În necazuri şi plăceri.

Că amorul e zădarnic
Nu vei şti numaidecât.
Ci atunci numai, copile,
Când de el te-i fi topit.

Ce-mi scoţi ochii cu mândria
Şi-mi vorbeşti că o să-mi treacă –
Fie omul cât de mândru
Tot la dragoste se pleacă.

Unde dragostea domneşte
Ia greşelile-n nimic,
Căci prin certele omenimii
E ca ramul de finic.
 
Ştiu eu dacă ţii la mine,
Dacă tu nu mă înşeli?
Căci pe buze-s scrise numai
A iubirii învoieli.

Oricât fii nenorocită
Tot cu dragostea te iei –
Oricum simtă-o bărbatul,
Îndoită-i la femei.

Căci la dragoste de cade
Tare mult s-au îmblânzit.

Limba-n gură ţi se moaie
Pe când dragostea vorbeşte.

Ah, mai bine să mă-nşele
Chiar de zece ori amorul
Decât neînşelat de dânsul
Nici să-l ştiu şi să-i duc dorul.

Mulţi scăpare-am cu viaţa
Din al dragostei război
Cu dulceaţa-i nesfârşită,
De nu ne-am lupta în noi?

Tolba dragoste-i de aur,
Dar săgeata-i otrăvită.

Rezumat extins la poezia Strigături de Mihai Eminescu

Poezia „Strigături” de Mihai Eminescu este o creație lirică de factură romantică, care prezintă într-un mod amplu și intens sentimentul de iubire neîmpărtășită și de singurătate.

În prima parte a poeziei, poetul descrie imaginea unui personaj care plânge și strigă în noapte, adresându-se inimii sale înfrânte și implorând-o să nu-l uite. Poetul exprimă dorința de a fi iubit și apreciat, dar în același timp și frica de a nu fi respins.

În continuare, Eminescu își descrie propriile sentimente și trăiri, exprimând durerea și suferința provocate de iubirea neîmpărtășită. El se simte neputincios și singur, iar reflecțiile sale asupra dragostei și asupra vieții sunt dominate de tonuri melancolice și de nostalgie.

Poezia „Strigături” exprimă, de asemenea, și dorința poetului de a evada din realitatea dură și tristă a vieții și de a se refugia într-un univers ideal, creat de imaginație și de vis. În acest univers, el ar putea trăi o iubire perfectă, fără neînțelegeri sau suferință.

Finalul poeziei este unul deschis, fără un răspuns clar la întrebările și emoțiile exprimate de poet. Cu toate acestea, prin intermediul acestei creații lirice, Eminescu reușește să transmită emoții puternice și să reflecteze asupra unor teme importante și universale, precum dragostea, singurătatea, durerea și suferința.

În concluzie, poezia „Strigături” de Mihai Eminescu este o creație lirică profundă și emoționantă, care explorează teme filozofice și existențiale precum iubirea, singurătatea și dorința de evadare din realitate. Prin intermediul acestei poezii, Eminescu reușește să transmită un mesaj universal și actual, care continuă să inspire și să emoționeze cititorii de-a lungul timpului.