Ştefan cel Mare de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Ştefan cel Mare” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1883, într-un volum intitulat „Luceafărul”, care conținea majoritatea poeziilor sale. Volumul a fost bine primit de critici și a consolidat poziția lui Eminescu ca fiind unul dintre cei mai importanți poeți români ai secolului al XIX-lea.

De asemenea, poezia „Ştefan cel Mare” este considerată una dintre cele mai reprezentative poezii istorice ale lui Mihai Eminescu, în care el exprimă admirația și respectul față de figura marelui domnitor moldovean. Poezia a fost scrisă într-o perioadă în care Mihai Eminescu se afla sub influența mișcării naționale românești și a idealurilor de independență și libertate ale acesteia.

De-a lungul timpului, poezia „Ştefan cel Mare” a devenit un simbol al identității naționale românești și a fost folosită în diferite contexte culturale și politice, ca un omagiu adus marelui domnitor și ca o manifestare a mândriei și a patriotismului românesc.

---

Carpaţii arate
Seninele frunţi
Şi focuri pe-orişice
Culme de munţi.
Să ardă tulpine
Întrege de brazi,
Căci astăzi ne vine
Eroul viteaz,
Ne vine Ştefan cel Mare.
 
Cum oare, o, ţară,
Tu n-o să-l cunoşti,
Când sună fanfară
Chemarea de oşti,
Când buciume sună
În văi şi pe plai
Şi oastea s-adună
Călare pe cai –
Pe steaguri cu semne de bouri?

Rezumat extins la poezia Ştefan cel Mare de Mihai Eminescu

Poezia „Ştefan cel Mare” este una dintre cele mai reprezentative poezii istorice ale lui Mihai Eminescu. Prin intermediul cuvintelor sale, vocea lirică evocă figura marelui domnitor Ştefan cel Mare, reprezentându-l ca pe un erou național, învingător și protector al poporului său.

Poezia începe cu o descriere a istoriei Moldovei, care a fost marcată de numeroase invazii și războaie. În acest context, vocea lirică îl prezintă pe Ştefan cel Mare ca pe un lider puternic și priceput, care a reușit să apere cu succes teritoriul Moldovei împotriva atacurilor străine.

În continuare, vocea lirică descrie calitățile morale ale lui Ştefan cel Mare, cum ar fi curajul, hotărârea și spiritul de sacrificiu. De asemenea, el este prezentat ca un lider înțelept și drept, care a reușit să-și mențină autoritatea prin intermediul legii și al ordinii.

În partea a doua a poeziei, vocea lirică se adresează direct lui Ştefan cel Mare, exprimându-și admirația și respectul față de figura sa istorică. El îl numește „un colos pe jumătate zeu” și îl caracterizează ca fiind un exemplu de urmat pentru generațiile viitoare.

În final, vocea lirică exprimă speranța că moștenirea lui Ştefan cel Mare va fi păstrată și că aceasta va continua să inspire și să mobilizeze poporul moldovean în lupta sa pentru libertate și demnitate.

În concluzie, poezia „Ştefan cel Mare” este un poem liric profund și expresiv despre figura istorică a marelui domnitor moldovean. Vocea lirică îl prezintă pe Ştefan cel Mare ca pe un erou național, un lider puternic și priceput, dar și ca pe un om cu calități morale remarcabile. Poezia este un exemplu de virtuozitate poetică și de înțelegere profundă a istoriei și culturii moldovenești, care îl plasează pe Mihai Eminescu în rândul celor mai importanți poeți români ai secolului al XIX-lea.