Sonet III de Mihai Eminescu

Sonet III de Mihai Eminescu face parte dintr-o serie de șapte sonete, numite „Sonetele lui Shakespeare”, scrise de poet în stilul și tradiția sonetelor englezești. Această serie de sonete a fost inspirată de lirica lui Shakespeare și a fost scrisă de Eminescu în perioada în care acesta locuia la Viena, între anii 1873 și 1874.

În aceste sonete, poetul român exprimă diverse stări sufletești, de la iubire neîmpărtășită și dorința de eliberare, la melancolie și nostalgie pentru trecutul fericit. Sonetul III se numără printre cele mai cunoscute și apreciate din această serie de sonete eminesciene.

---

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii –
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe –
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

Rezumat extins la poezia Sonet III de Mihai Eminescu

Sonet III de Mihai Eminescu este o poezie romantică ce exprimă iubirea neîmpărtășită și durerea provocată de ea. Poetul se adresează unei persoane iubite, căreia îi mărturisește că îi poartă în suflet un amor ce nu poate fi stins.

În primele patru versuri, Eminescu exprimă dorința de a fi alături de persoana iubită, dorință ce este urmată de reflecția că, deși aceasta îi este dragă, iubirea lor nu poate fi împărtășită.

În continuare, poetul exprimă ideea că acest amor nu este o simplă îndrăgosteală trecătoare, ci o dragoste profundă și dureroasă, ce îi mistuie sufletul. El simte că această iubire îi este destinată pentru totdeauna, chiar dacă persoana iubită nu poate fi a lui.

În final, Eminescu face o referință la natură, comparând iubirea sa cu o floare care înflorește, dar care este sortită să moară, fără să poată fi salvată. El încheie poezia prin a-și exprima speranța că această iubire va fi rememorată și după moartea sa.

În ansamblu, Sonetul III de Mihai Eminescu este o poezie despre dragoste și durere, care exprimă sentimentele intense și pasionale ale poetului față de o persoană iubită, ce îl obsedează și îi provoacă suferință.