Singurătate de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Singurătate” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1883, în revista „Convorbiri Literare”. Această poezie a fost bine primită de public și de criticii literari, fiind considerată una dintre cele mai frumoase și mai profunde poezii ale lui Eminescu.

Poezia explorează tema singurătății și a izolării într-un mod sensibil și profund, surprinzând emoția și sensibilitatea autorului față de condiția umană. Această poezie sugerează importanța de a accepta singurătatea ca o parte naturală a vieții și de a căuta confort și alinare în natură, subliniind că introspecția și creșterea personală pot fi rezultate pozitive ale singurătății.

---

Cu perdelele lăsate,
Şed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Ţârâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mângâioase
Şi se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.

În odaie prin unghere
S-a ţesut păinjeniş
Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş.

În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la cărţi ei mi le rod.

Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, şoareci,
Cu uşor-măruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.

Câteodată… prea arare…
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa…

Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoană de lumină.

Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.

Rezumat extins la poezia Singurătate de Mihai Eminescu

„Poezia Singurătate” este una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Mihai Eminescu. Poezia explorează tema singurătății și a izolării într-un mod sensibil și profund.

În prima strofă, poetul descrie imaginea unui om singur care se plimbă prin pustietate și care se simte izolat și departe de orice formă de civilizație. Autorul subliniază faptul că acest om este singur și că nimeni nu îl poate înțelege.

În a doua strofă, poetul sugerează că omul se simte izolat nu numai de lumea din jurul său, ci și de propria sa ființă. Autorul subliniază faptul că omul este separat de propria sa inimă și că nu poate găsi nicio formă de consolare în interiorul său.

În strofa a treia, poetul descrie imaginea unui om care încearcă să se elibereze de singurătate și să găsească consolare în natură. Autorul subliniază faptul că natura poate fi o sursă de confort și de alinare în fața singurătății și a suferinței.

În ultima strofă, poetul sugerează că singurătatea este o parte a condiției umane și că trebuie să învățăm să o acceptăm și să o integram în viața noastră. Autorul subliniază faptul că singurătatea poate fi o sursă de introspecție și de creștere personală și că trebuie să o abordăm cu înțelepciune și înțelegere.

În concluzie, poezia „Singurătate” de Mihai Eminescu este o meditație profundă asupra condiției umane și a singurătății. Poezia sugerează că singurătatea este o parte a vieții și că trebuie să o acceptăm și să o integrăm în viața noastră. Eminescu subliniază importanța de a găsi confort și alinare în natură și de a aborda singurătatea cu înțelepciune și înțelegere.