Sboar’ al nopții negru flutur de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Sboar’ al nopții negru flutur” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în revista „Literatorul” în anul 1883. În acea perioadă, Eminescu era deja unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române și această poezie a fost bine primită de public și de criticii literari.

De-a lungul timpului, această poezie a devenit una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate lucrări ale sale, care tratează o temă universală și a inspirat numeroși alți autori să scrie despre efemeritatea existenței umane și trecerea timpului. De asemenea, această poezie a fost interpretată în diverse moduri, fiind considerată uneori o meditație asupra destinului național al României și asupra schimbărilor politice și sociale ale vremii în care a fost scrisă.

---

Sboar’ al nopții negru flutur
Cu-a lui aripi ostenite,
Pe când crengile se scutur
Pe cărări înțelenite.

Iară bolta cea senină
Printre ramuri, printre frunză,
Aruncând dungi de lumină
Cearcă tainic să pătrunză.

Prin a ramurilor mreajă,
Sună jalnic în urechi
Cântec dulce ca de vrajă,
De sub teiul nalt și vechi.

Iară sunetele sfinte
Mișcă jalnic al tău piept:
Nu mai cugeți înainte,
Nici nu cauți îndărăpt,

Ci asculți de păsărele
Ciripind în verde crâng,
Cum de-amoru-ne-ntre ele
Sfătuindu-se ne plâng.

Rezumat extins la poezia Sboar’ al nopții negru flutur de Mihai Eminescu

Poezia „Sboar’ al nopții negru flutur” de Mihai Eminescu este o meditație poetică asupra efemerității existenței umane și asupra naturii umane. În această poezie, autorul explorează ideea că viața umană este asemenea unui fluture negru care zboară în noapte, adică este scurtă, trecătoare și misterioasă.

În prima strofă, Eminescu descrie imaginea unui fluture negru care zboară în noapte, sugestiv pentru viața trecătoare și efemeră a omului. El subliniază faptul că acest fluture nu poate fi prins sau controlat și sugerează că aceasta este o metaforă a efemerității existenței umane.

În a doua strofă, poetul vorbește despre natura umană și sugerează că aceasta este la fel de trecătoare ca și fluturele negru. El subliniază faptul că oamenii trec prin viață într-un mod rapid și trecător, că ei nu pot controla trecerea timpului și că, în cele din urmă, vor fi uitați și vor dispărea în uitare.

În strofa a treia, Eminescu meditează asupra sensului existenței umane și sugerează că acesta poate fi găsit în frumusețea și misterul naturii. El subliniază faptul că viața este un dar prețios, care trebuie să fie apreciat și trăit în prezent.

În final, poetul concluzionează că viața umană este asemenea unui fluture negru care zboară în noapte și că fiecare persoană trebuie să accepte această realitate și să trăiască în prezent, bucurându-se de frumusețea lumii și de trecerea timpului. El sugerează că viața este o călătorie scurtă și că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment înainte ca acestea să dispară și să devină parte a trecutului.

În ansamblu, poezia „Sboar’ al nopții negru flutur” de Mihai Eminescu este o meditație profundă asupra naturii umane și a condiției umane în general. Eminescu subliniază faptul că viața umană este efemeră și trecătoare și sugerează că oamenii trebuie să înțeleagă și să accepte această realitate. El meditează asupra sensului existenței umane și sugerează că acesta poate fi găsit în frumusețea și misterul naturii, care trebuie să fie trăită în prezent.