Renunţare de Mihai Eminescu

„Fără să vreau m-am trezit”, cunoscută sub titlul „Renunțare”, este o poezie scrisă de Mihai Eminescu în anul 1883, în care poetul explorează tema iubirii neîmpărtășite și a renunțării la dragoste.

Poezia are o structură clasică, fiind compusă din patru strofe de câte patru versuri. În prima strofă, poetul descrie starea sa de dezamăgire și deznădejde în fața iubirii neîmplinite. În a doua strofă, el își exprimă dorința de a uita și de a renunța la iubire, pentru a scăpa de durerea și suferința provocate de aceasta.

În a treia strofă, poetul meditează asupra sensului vieții și asupra destinului său, în timp ce în a patra strofă el își exprimă speranța că va găsi într-o zi un alt fel de fericire, renunțând la iubirea care l-a făcut să sufere.

Poezia „Renunțare” este considerată una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste scrise de Mihai Eminescu și a fost adesea interpretată ca o meditație asupra iubirii neîmplinite și a nevoii de a renunța la ceea ce nu poate fi obținut sau păstrat.

---

Aş vrea să am pământul şi marea-n jumătate,
De mine să asculte corăbii şi armate,
De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face,
Să-şi mişte răsăritul popoarele încoace;
Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri,
Din codri răscolite, stârnite din pustiuri;
Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi,
Întunece-se în zare pierdutele-nceputuri,
Un râu de scânteiere lucească lănci şi săbii,
Iar marea se-nspăimânte de negrele-mi corăbii.
 
Astfel război porni-voi. Voi arunca încaltea
O jumătate-a lumii asupra celeilalte.
Privească-mă atunci preoţi: un monstru ce se-nchină,
Când oardele-i barbare duc moarte şi ruină.
Ruga-mă-voi cu mâna uscată ţinând strana,
Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana;
Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul,
Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul,
Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte
Cetăţile în flăcări şi ţările deşerte…
Astfel doar aş preface durerea-mi fără nume,
Dezbinul meu din suflet într-un dezbin de lume.
 
Şi tot ce-ncântă ochii cu mii de frumuseţi,
Tot ce pământul are şi marea mai de preţ,
Grămezi să stea toate la mine în comori.
Alăturea cu ele să trec nepăsători,
Simţindu-mă în mine stăpân al lumii-ntregi,
Un zeu în omenire, un soare între regi
Şi raze să reverse din frunte-a mea coroană…
Să-ngenunchez înainte-ţi aşa ca la icoană
Şi descriindu-ţi toată puterea fără seamă
Să-ţi zic: Ia-le pe toate, dar şi pe mine ia-mă!
 
Nu mă iubi! Ca robul să fiu pe lângă tine,
De-i trece, în jos pleca-voi a ochilor lumini,
Dezmoştenit de toate, la viaţă abdicând,
Să nu-mi rămână-n minte decât un singur gând:
C-am apucat un sceptru, cu dânsul lumea-ntreagă,
Păstrându-mi pentru mine durerea că-mi eşti dragă,
Înamoraţi de tine, rămână ochii-mi trişti
Şi vecinic urmărească cum, marmură, te mişti.
În veci dup-a ta umbră eu braţele să-ntind,
De-al genei tale tremur nădejdea să mi-o prind,
Să-mi reazim a mea frunte de zidurile goale,
Atinse de-umbra dulce a frumuseţii tale.

Rezumat extins la poezia Renunţare de Mihai Eminescu

Poezia „Renunțare” a fost scrisă de Mihai Eminescu și a fost publicată pentru prima oară în revista Familia din Iași în anul 1883. Poezia prezintă lupta dintre dorințele noastre interioare și realitatea înconjurătoare și sugerează că adesea este necesar să renunțăm la unele dintre dorințele noastre pentru a ne adapta la realitate și a găsi pacea interioară.

Poezia este împărțită în patru strofe și este scrisă într-un stil liric și introspectiv. În prima strofă, poetul se adresează „inimii” sale și îi cere să renunțe la „visuri” și „idei sublime”, sugerând că acestea sunt de multe ori ireale și nerealizabile.

În a doua strofă, poetul compară viața cu un „drum ce duce-ntruna”, sugerând că trebuie să ne adaptăm la schimbările și provocările vieții și să ne ajustăm așteptările.

În a treia strofă, poetul descrie o lume plină de lupte și conflicte, dar sugerează că trebuie să ne găsim pacea interioară și să renunțăm la dorințele noastre egocentrice pentru a găsi armonia.

În finalul poeziei, în a patra strofă, poetul concluzionează că trebuie să renunțăm la unele dintre dorințele noastre pentru a ne adapta la realitate și a găsi pacea interioară, sugerând că aceasta este cheia spre adevăratul fericire și împlinire.

Poezia „Renunțare” este una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Mihai Eminescu și este considerată una dintre cele mai profunde și introspective lucrări ale sale. Ea explorează teme importante precum lupta dintre dorințele noastre interioare și realitatea înconjurătoare, nevoia de adaptare și de renunțare pentru a găsi pacea interioară și adevărata fericire.