Privesc oraşul furnicar de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Privesc oraşul furnicar” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost o poezie foarte apreciată în perioada interbelică din România, fiind considerată una dintre cele mai reprezentative creații ale sale.

În acea perioadă, poezia a fost pusă pe muzică de compozitori români precum Tiberiu Brediceanu și George Enescu, fiind inclusă în spectacolele de operă, recitaluri și concerte. Adaptarea muzicală a poeziei a contribuit la popularizarea acesteia și la sensibilizarea publicului cu privire la mesajul profund al acesteia.

De asemenea, poezia a fost inclusă în programa școlară a elevilor din România, fiind una dintre cele mai studiate poezii ale literaturii române. În plus, aceasta a fost citată în diverse contexte culturale și istorice, fiind considerată o meditație profundă asupra vieții și a naturii umane în orașul modern.

În prezent, poezia continuă să fie apreciată și studiată atât în România, cât și în afara ei, fiind una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale lui Mihai Eminescu.

---

Privesc oraşul furnicar –
Cu oameni mulţi şi muri bizari,
Pe străzi largi cu multe bolţi,
Cu câte-un chip l-a străzii colţ.
Şi trec foind, râzând, vorbind,
Mulţime de-oameni paşi grăbind
Dar numai p-ici şi pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe şuierate,
Ţiindu-şi mâinile la spate.

S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoane, viind,
Preoţii lin şi în veştminte
Cântând a cărţilor cuvinte.
În urmă vin ca-ntr-un prohod;
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod – sfinţire de-apă,
Pe uliţe lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet – tarra bumbum –
Ostaşii vin în marş acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Şi tobe tare-n tact ei bat
Şi paşii sună apăsat;
Lucesc şi armele în şir,
Frumos stindarde se deşir;
Ei trec mereu – tarra bumbum –
Şi dup-un colţ dispar acum…
O fată trece c-un profil
Rotund şi dulce de copil,
Un câne fuge speriat,
Şuier-un lotru de băiet,
Într-o răspântie uzată
Şi-ntinde-un orb mâna uscată,
Hamalul trece încărcat,
Şi orologiile bat –
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.

Rezumat extins la poezia Privesc oraşul furnicar de Mihai Eminescu

„Privesc oraşul furnicar” este o poezie a lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române și europene. Poezia este o meditație profundă asupra naturii umane și a vieții în orașul modern, cu toate contradicțiile și complexitățile sale.

În prima strofă, poetul descrie imaginea unui oraș agitat și plin de activitate, sugerând că acesta este asemănător cu o colonie de furnici, care se mișcă într-un ritm frenetic. În următoarele strofe, Eminescu descrie zgomotul și agitația din oraș, sugerând că acesta este un loc de confuzie și haos, în care oamenii sunt mereu grăbiți și agitați.

În continuare, poetul sugerează că orașul modern poate fi un loc de izolare și solitudine, unde oamenii sunt lipsiți de conexiunea umană și de sensul autentic al vieții. Deși este un loc de schimbare și progres, orașul poate fi și un loc de alienare și dezumanizare.

În ultima strofă, Eminescu sugerează că omul modern trebuie să își găsească un sens mai profund în viață, mai presus de agitația și haosul orașului. El sugerează că trebuie să căutăm un echilibru între natură și tehnologie, între lumea interioară și cea exterioară, pentru a ne regăsi umanitatea și a redescoperi sensul adevărat al vieții.

„Poezia Privesc orașul furnicar” este una dintre cele mai importante creații ale lui Eminescu, fiind considerată o meditație profundă asupra vieții și a naturii umane în era modernă. Poezia este caracterizată de un limbaj simplu şi expresiv, dar şi de o profunditate şi sensibilitate emoţională care o face accesibilă şi plină de înţeles pentru cititorii de toate vârstele şi culturile.