Pierdut în suferință … de Mihai Eminescu

Această poezie, „Pierdut în suferință …” de Mihai Eminescu, face parte din seria de poezii eminesciene de dragoste și tristețe, în care poetul își exprimă suferința din cauza despărțirii de iubita sa, Veronica Micle. Acest sentiment de durere și pierdere este exprimat prin metafore sugestive și imagini puternice, precum „umbra ce-ngheață calea” sau „târziu mă-nvățasei să iubesc și să pierd”. În ciuda faptului că poezia are o temă tristă, exprimă și o dorință de a continua să iubească, de a găsi alinare și de a-și găsi drumul în viață.

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie…
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.
 
Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vrea.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Şi nimeni nu-ntreabă ce este sau era…
O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier.
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.

Rezumat extins la poezia Pierdut în suferință … de Mihai Eminescu

Poezia „Pierdut în suferinţa…” este scrisă de Mihai Eminescu în stilul său caracteristic, cu un mesaj profund și un vocabular sofisticat. Este o poezie despre dragoste neîmpărtășită, în care poetul exprimă durerea și suferința provocate de iubirea sa neîmplinită.

În prima strofă, poetul vorbește despre durerea pe care o simte în sufletul său, fiind pierdut în suferință și neputând găsi alinarea nici măcar în natură. El vede totul într-un mod trist și sumbru, iar singurul lucru care îl consolează este dorința de a fi cu persoana iubită.

În a doua strofă, poetul vorbește despre sentimentele intense pe care le are pentru persoana iubită. El simte că iubirea lui este atât de mare încât nu poate fi exprimată în cuvinte și nici măcar în gânduri. În schimb, aceste sentimente îi umplu inima și îi aduc bucurie, chiar dacă aceasta este însoțită de suferință.

În ultima strofă, poetul își exprimă speranța că persoana iubită îl va vedea și îl va recunoaște, iar astfel își va putea împlini iubirea. El își dorește să fie împreună cu ea și să îi ofere tot ceea ce are mai bun, însă în același timp se teme că această iubire va rămâne neîmpărtășită și că va continua să sufere.

În concluzie, poezia „Pierdut în suferinţa…” este o capodoperă a poeziei eminesciene, în care poetul reușește să exprime într-un mod profund și emoționant durerea provocată de iubirea neîmplinită.