Peste vârfuri de Mihai Eminescu

Una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu, „Peste vârfuri”, a fost scrisă în anul 1876 şi publicată pentru prima oară în anul 1883, în revista „Convorbiri literare”. Poezia are o temă predominant romantică, prezentând natura ca pe o forţă divină, plină de mister şi frumuseţe, dar şi ca pe un simbol al efemerităţii existenţei umane.

În poezie, Eminescu surprinde imaginea unui păstor care se plimbă pe vârful munţilor, admirând frumuseţea naturii şi simţindu-se unul cu ea. El vorbeşte despre munţi ca fiind „zidurile durerii”, iar natura este prezentată ca o forţă care depăşeşte omul şi care îi aminteşte de efemeritatea vieţii.

De-a lungul timpului, poezia „Peste vârfuri” a inspirat numeroase interpretări şi a fost prezentată în diverse forme artistice, inclusiv muzicale şi cinematografice.

Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vreodată?

Rezumat extins la poezia Peste vârfuri de Mihai Eminescu

„Peste vârfuri” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu în anul 1883, o perioadă tulbure din viața poetului, caracterizată de probleme de sănătate și de oboseală psihică. Poezia surprinde peisajul muntos al României și întâlnirea poetului cu marea divinitate a mitologiei românești, Zamolxis.

Poezia se deschide cu o descriere a naturii, cu vârfurile înzăpezite ale munților, cu oamenii și animalele care trăiesc în acel peisaj, iar apoi se schimbă într-un ton de rugăciune, în care poetul își exprimă dorința de a-l întâlni pe Zamolxis, zeul păgân al dacilor. Acesta apare sub forma unui bătrân înțelept, care îi vorbește poetului despre tainele universului și îi amintește de importanța legăturii dintre om și natură.

Într-un final, poetul se trezește din vis și realizează că întâlnirea cu Zamolxis a fost doar o proiecție a propriilor gânduri și dorințe. Cu toate acestea, poetul rămâne profund marcat de experiența sa și continuă să își caute locul în lumea înconjurătoare.

„Peste vârfuri” este o poezie profund simbolică, care explorează tema naturii și a relației dintre om și aceasta. În plus, poezia reprezintă un exemplu remarcabil al abilităților lui Eminescu în utilizarea simbolurilor și a metaforelor pentru a crea o imagine vie și complexă a lumii naturale.