Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer” de Mihai Eminescu este acela că aceasta a fost publicată postum, în anul 1884, la șase ani după moartea poetului. Manuscrisul original al poeziei a fost găsit de fratele lui Eminescu, Iorgu, și publicat în volumul „Poezii” în anul 1884. Deși nu se știe exact când a fost scrisă această poezie, se presupune că a fost redactată în perioada în care Eminescu a petrecut timp în Germania, unde a fost influențat de gânditorii germani, printre care se numără și Arthur Schopenhauer.

GOETHE
 
Spun popoare, sclavii, regii
Că din câte-n lume-avem,
Numai personalitatea
Este binele suprem.
*
Nu faci efect; nesimţitori
Rămân cu toţii? Fii pe pace:
Când piatra cade-n mlaştină,
Ea nici un cerc nu face.
*
Ca-n ziua care lumii te dete, în tării
Sta soarele în crugu-i spre-a saluta planeţii;
 
Crescuşi dup-acea lege, de ea şi azi te ţii,
Cum o urmaşi pe-atuncea, păşind în drumul vieţii.
Nu scapi de tine însuţi, cum eşti trebui să fii:
Din vechi ne-o spun aceasta sibile şi profeţii,
Şi nici un timp cu nici o putere laolaltă
Nu frâng tiparul formei, ce vie se dezvoltă.
 
LUCREŢIU
 
Vezi prin oraş frecându-se cela şi iar la palatu-i
Vine degrabă, deşi de urât fugise de dânsul,
Mai îndemână deloc nu se simte aici ori aiurea.
Vezi-l mânând telegarii; la ţară aleargă c-o grabă,
Parcă goneşte cu zor să stingă vro casă aprinsă,
Dar abia dă de pragul vilei de ţară şi cască.
Greu se-ntinde pe somn, ori caută alte petreceri,
Ori dorit de oraş, se-ntoarce să-l treiere iarăşi.
 
HORAŢIU
 
Pietre scumpe, marmură, fildeş, icoane şi statui,
Bani, veşminte vopsite-n getulică purpură – mulţi sunt
Ce nu le au? Iar unii nici grijă nu duc să le aibă.
*
Cerul deasupra-ţi schimbi, nu sufletul, marea trecând-o.
 
GELLERT
 
Cele mai bune daruri sunt
Cu-admiratori puţini de tot.
Căci cei mai mulţi de pre pământ
Ce-i rău drept bine îl socot.
 
Aceasta orişicând se vede
Şi ca o ciumă pare-a fi.
Dar eu mă îndoiesc a crede
De ea că ne vom mântui.
 
Un singur mijloc am în minte,
Dar greu şi nu cred să se poată:
 
Nătângii toţi să prindă minte,
Dar vai! n-or prinde niciodată.
 
Ei văd cu ochii, nu cu mintea,
Nu ştiu al lucrurilor preţ:
Admiră vecinic cele proaste,
Nicicând nu ştiu ce este bun.

Rezumat extins la poezia Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer de Mihai Eminescu

Poezia „Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer” de Mihai Eminescu este un text profund filosofic ce abordează conceptele centrale ale filozofiei lui Arthur Schopenhauer. În această poezie, Eminescu încearcă să traducă și să tălmăcească aforismele lui Schopenhauer, încercând să aducă lumina asupra înțelesurilor profunde ale acestora.

Prin intermediul acestui text, Mihai Eminescu își manifestă pasiunea sa pentru filozofie și intelectualitate, aducând în prim-plan concepțiile lui Schopenhauer despre viață, moarte, iubire și suferință. Poezia este compusă dintr-o serie de aforisme ce încearcă să transmită mesajul lui Schopenhauer, dar care sunt transpuse într-un stil poetic specific lui Eminescu.

O temă centrală a acestei poezii este conceptul de voință de a trăi. Eminescu abordează această idee schopenhaueriană, exprimând o viziune profundă asupra naturii umane și a condiției umane. El vorbește despre viață și moarte, despre iubire și suferință, exprimându-și ideile prin intermediul metaforelor și al simbolurilor.

De asemenea, poezia exprimă și o viziune pesimistă asupra vieții, prezentând-o ca pe o luptă continuă împotriva suferinței și a morții. În opinia lui Eminescu, existența umană este caracterizată de suferință și durere, iar sensul vieții este unul misterios și greu de descifrat.

În final, poezia „Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer” este o manifestare a interesului lui Eminescu pentru filozofie și pentru ideile profunde ale lui Schopenhauer. Poezia se remarcă prin viziunea sa profundă asupra existenței umane și prin utilizarea unui stil poetic complex și sofisticat.