Pentru păzirea auzului de Mihai Eminescu

Un fapt divers despre poezia „Pentru păzirea auzului” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost scrisă într-o perioadă în care poetul încerca să se vindece de problemele sale de sănătate, inclusiv de problemele de auz. Este posibil ca acest fapt să fi inspirat tema poeziei, în care Eminescu își exprimă dorința de a proteja auzul și de a se bucura de frumusețea sunetelor. De asemenea, poezia a fost publicată postum, în 1891, de către Titu Maiorescu, în revista „Convorbiri literare”.

---

Dacă auzi în aer cântare dulce, veche,
O taie chiar cu sila de la a ta ureche –
Căci cântecele-acestea te-nchină dezmierdării
Şi-ţi leagănă simţirea pe undele uitării;
Se varsă înlăuntru-ţi a aerului miere
Slăbănogindu-ţi mintea şi mândra ei putere
Şi acea socoteală măreaţă-mbărbătată
A sufletului mândru o întunecă îndată.

Prea dulce adormire în aer curge miere
Şi inima-ţi bărbată devine de muiere,
Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare
Nu încetează-n forme a plămădi, uşoare,
Acele chipuri mândre în cântec înţelese:
Cu chipuri pătimaşe se umple ea adese.

Când cântăreţii nu-i vezi ş-a fi muieri se-ntâmplă,
Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă
Şi-n primitorii creieri îndată el încheagă
Poftite chipuri albe – femei cu firea dragă.
Nu fluieraţi de-aceea urechea-n versul iambic:
Picioru-uşor se mişcă în saltul ditirambic,
Fără de rânduială, şi dulce şi molatec,
Ca ceara ea îţi face sufletul muieratec.

De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară,
Astup-a ta ureche tu singur chiar – cu ceară.
Nu spune-un basm numai poetul cel vorbareţ
De eroul Odiseu cel mult meşteşugareţ:
Şi-au astupat cu ceară urechea, să se culce,
La glasul de sirenă adormitor de dulce,
Ş-astfel putut-a numai corabia-i s-o poarte
Pe lângă a lor ostrov aducător de moarte,
Dori pază şi şie, urechii, înţeleptul,
Cu gândul să-şi ferească şi inima şi pieptul.

Căci fără de rânduială e al femeii vers,
Ca de pe-o tablă gândul din minte ţi l-a şters:
Te farmecă, urechii neavând învelitoare,
Sirena dezmierdării de moarte purtătoare.
 
Cu drept cuvânt de-aceea se prihănesc de carte
Asirienii antici din Asia departe,
Ce nu se-mbată însă nicicând cu dulce vin
Ci cu cântări molateci, cu-al glasului suspin.
Ei schilodesc băieţii ca glasul să-l subţie,
Ca gura lor ca gura muierilor să fie.
Păreau c-a lor fiinţe sunt cu muierea gemeni,
Cântau cu glasul dulce şi rugător asemeni.
La cânturi desfrânate ei ascultau cu haz,
Se îmbătau de patimi, se îmbrăcau cu-atlaz
Şi numai în odihnă şi-n desfătări de rând,
Culcaţi pe sub umbrare, trăiau ei putrezind
În dulce lenevire şi nu erau destoinici
S-asculte glasul aspru al trâmbiţei războinici:
Hrănindu-şi nălucirea cu gânduri moi, băieţii,
Să pară cântăreţe – că li sunt cântăreţii.
 
Cu cele-ndulcitoare a oamenilor glasuri,
Cu zicături se asemăn şi glasul cel de pasări.
 
Ba-mpătimit se poate să fie omul oare
Pentru jivine-adesea şi necuvântătoare.
Onorie-mpăratul mai mult iubea acuşa
Decât cetatea Roma – pe Roma căţeluşa.
Mai mult decât pe oameni, inimi împătimite
Iubesc flori, iubesc pasări cu penele-mpistrite.
Sunt oameni cari vecinic cu oameni nu se-mpac.

Şi Xerxes se-ndrăgeşte mai iute de-un copac:
Platanu-mpodobeşte el ca pre o mireasă
Şi spânzură în crengi gherdamuri mult frumoasă;
De ramuri el atârnă cercei şi cu inele
Şi rădăcina vezi-o înfrumuseţând brăţele.
Şi vârful încununează surguci împărăteşti
Să semene cu-o mândră crăiasă din poveşti;
Ş-astfel împodobindu-l, el rădăcina-adapă
Cu o mult preţioasă, mirositoare apă.
Spre a-şi păzi mireasa de orice ochi obraznic,
Străjeri el pune-n poartă, epitrop pune paznic.
Iar despre-un alt se spune că mult au îndrăgit
P-un chip pe care singur cu mâna-i la cioplit:
Sărută, îmbrăţişază el propria făptură
Şi l-ale ei genunche-şi dă sufletul pe gură.
El singur se jertfeşte.

Rezumat extins la poezia Pentru păzirea auzului de Mihai Eminescu

„Pentru păzirea auzului” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, în care autorul prezintă un mesaj important privind importanța păstrării auzului și a înțelegerii semnificației cuvintelor.

Poezia începe prin a sublinia ideea că oamenii nu ar trebui să ignore cuvintele din jurul lor, ci ar trebui să le ia în considerare și să le înțeleagă sensul. Eminescu aduce în discuție importanța auzului în comunicarea umană și cum acesta poate fi deteriorat de zgomotul excesiv sau de ignorarea înțelesului cuvintelor.

În partea a doua a poeziei, autorul explorează tema puterii cuvintelor și a modului în care acestea pot influența oamenii. El subliniază că cuvintele pot fi folosite pentru a aduce atât bine, cât și rău, și că este responsabilitatea fiecărui individ să aleagă cu grijă cuvintele pe care le folosește.

În final, Eminescu adresează un apel la oameni să fie atenți la cuvintele pe care le folosesc și la semnificația lor, pentru a evita confuzia și conflictul în comunicare.

Faptul divers despre poezia „Pentru păzirea auzului” este că a fost scrisă în perioada de maturitate a lui Eminescu, într-o perioadă în care el se concentra pe dezvoltarea unui stil literar unic și original. Această poezie reflectă nu numai preocuparea lui Eminescu pentru importanța cuvintelor și auzului, dar și abilitatea sa de a transmite mesaje puternice prin intermediul poeziei sale.