Pe un album de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Pe un album” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1883 în volumul „Poesii”, alături de alte poezii celebre ale poetului, cum ar fi „Luceafărul” și „Mai am un singur dor”. În acel moment, poezia nu a fost atât de cunoscută sau apreciată ca celelalte poezii ale lui Eminescu, însă în timp a devenit una dintre cele mai iubite și recitate poezii ale sale.

De-a lungul timpului, poezia „Pe un album” a fost interpretată de diferiți artiști și muzicieni, fiind transformată în cântece sau utilizată în coloane sonore ale unor filme sau seriale. De asemenea, poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine, printre care franceză, engleză, spaniolă, italiană și rusă, ceea ce demonstrează universalitatea mesajului ei.

Un alt fapt interesant despre această poezie este că a fost scrisă în perioada de maturitate a lui Eminescu, în care poetul a atins apogeul creativității sale și a devenit unul dintre cei mai importanți poeți români din toate timpurile. Poezia reflectă stilul liric caracteristic al lui Eminescu, cu o abordare introspectivă și o sensibilitate aparte pentru frumusețea efemeră a vieții.

---

Albumul? Bal mascat cu lume multă,
În care toţi pe sus îşi poartă nasul,
Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…
Cu toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă.

Şi eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul.
Un vers încerc cu pana mea incultă.
Pe masa ta aşez o foaie smultă,
Ce de când e nici n-a visat Parnasul.

Spre-a-ţi aminti trecutele petreceri,
Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila –
De la oricine-un snop de paie seceri –

Apoi te uiţi râzând la câte-o filă:
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind în vrav prostia imobilă.

Rezumat extins la poezia Pe un album de Mihai Eminescu

„Poezia Pe un album” este o creație a lui Mihai Eminescu, aparținând genului liric și fiind publicată pentru prima oară în volumul „Poesii” în anul 1883. Aceasta este o meditație asupra efemerității vieții și a frumuseții care se stinge în timp. Poetul își exprimă nostalgiile și regretul pentru frumusețea trecătoare și pentru trecutul care nu se mai întoarce.

Poezia are o structură simplă, fiind formată dintr-un singur strofă de opt versuri, dispuse în pereche, rimând într-o schemă ABAB CDCD. Limbajul poetic este delicat, cu un ritm lin, aducând în minte imaginea unui album de fotografii care ilustrează scurte momente ale vieții. Poetul se adresează direct albumului, considerându-l ca pe un prieten care îi este alături în momentele de nostalgie și contemplare.

În prima strofă, poetul evocă imaginea unor flori uscate păstrate în album, simbol al frumuseții care s-a stins și a trecutului, care nu mai poate fi recuperat. În strofa următoare, Eminescu se adresează albumului într-un ton familiar, ca și cum ar vorbi cu un prieten, rugându-l să-i dezvăluie imagini din trecut, pentru a-l ajuta să se împace cu vremurile pierdute.

În a treia strofă, poetul exprimă regretul pentru pierderea momentelor trecute și pentru faptul că frumusețea se stinge, evocând imaginea unor păsări migratoare care își iau zborul către ținuturile îndepărtate. În finalul poeziei, Eminescu își reamintește că viața este efemeră, că timpul trece, iar frumusețea dispare, însă speră că albumul îi va oferi alinare și că va fi capabil să iubească tot ce este frumos și efemer.

Prin intermediul poeziei „Pe un album”, Mihai Eminescu a reușit să transmită o filosofie profundă despre viață și efemeritatea acesteia. Poetul a subliniat importanța contemplării momentelor trecute și a frumuseții fugitive, aducându-ne la cunoștință faptul că oricât de trecătoare ar fi, aceasta rămâne o valoare esențială pentru oameni.