O, de-ai şti cum şoapta ta divină de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „O, de-ai ști cum șoapta ta divină” de Mihai Eminescu este că aceasta este considerată una dintre cele mai importante poezii de dragoste ale poetului. Poezia este o exprimare a sentimentelor intense ale vocei lirice pentru persoana iubită, precum și o reflecție asupra puterii și frumuseții iubirii.

În ciuda faptului că poezia a fost scrisă în perioada tânără a lui Eminescu, ea a rămas una dintre cele mai apreciate și cele mai populare poezii ale sale, fiind adesea citată și recitată la evenimente literare sau romantice.

Un alt fapt interesant despre poezia „O, de-ai ști cum șoapta ta divină” este că aceasta a fost interpretată de numeroși artiști și muzicieni români de-a lungul timpului. De exemplu, compozitorul român George Grigoriu a scris o piesă muzicală pe baza poeziei, intitulată „O, de-ai ști cât te iubesc”, care a devenit foarte populară în România.

În plus, poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine și a fost inclusă în antologii de poezie română, fiind considerată una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Eminescu. Este, de asemenea, considerată o poezie emblematică pentru romantismul românesc și un exemplu remarcabil de poezie lirică tradițională românească.

---

O, de-ai şti cum şoapta ta divină
Deschide-al visurilor labirint,
Că ce văd eu în privirea-ţi senină
N-a văzut nimeni, nimeni pe pământ.
E-atâta scris ş-atât nu-i scris în sine,
Încât ar trebui un trai de sfânt
Ca să-nţeleagă şoapta ta surprinsă,
Privirea ta cea dulce şi aprinsă.
 
Şi de-ar pricepe-o… ştii tu ce ar zice
Acel fără de seamăn muritori?
Ţi-ar împleti cununi de aurite spice?
Ghirlănzi de stele mestecate-n flori?
Ar tremura de vorba ce i-ai zice,
S-ar bucura de-amor şi iar de-amor?…
Ce-ar zice e… o ştiu – şi eu ţi-o zic:
Privind în ochii-ţi n-ar zice nimic.
 
Căci ce-i de zis, văzându-te pe tine,
Ce e de zis la frumuseţea ta!
Să-şi smulgă părul când gândeşte-n sine
Că nu-i pe lume faţă ca a ta,
Priviri c-a tale-albastre şi senine,
Sân ca al tău de alb – o caldă nea –
Umeri c-ai tăi de vergină zăpadă,
De aur bucle-aşa frumos să şadă.
 
O, lasă-mă să mângâi a ta frunte,
Să plec pe sânu-ţi capu-mi obosit.

Rezumat extins la poezia O, de-ai şti cum şoapta ta divină de Mihai Eminescu

„O, de-ai ști cum șoapta ta divină” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, care explorează tema iubirii neîmpărtășite și a dorinței intense de a fi cu persoana iubită. Prin intermediul imaginilor poetice ale naturii și ale iubirii, vocea lirică exprimă sentimente intense și emoționale.

Poezia începe cu vocea lirică care se adresează persoanei iubite, exprimându-și dorința de a fi alături de ea și de a-i asculta „șoapta divină”. El explorează simbolismul acestei „șoapte divine” și reflectă asupra puterii acesteia de a aduce pace și liniște în sufletul său.

În continuare, vocea lirică descrie natura din jurul său și remarcă că aceasta nu îi aduce nicio alinare sau bucurie, ci doar tristețe și nostalgie pentru persoana iubită. El se gândește la fericirea pe care ar putea-o trăi dacă ar fi alături de ea și își exprimă dorința de a fi cu ea în lumea sa interioară, unde nu există decât iubirea lor.

În partea a doua a poeziei, vocea lirică se concentrează asupra puterii iubirii sale și reflectă asupra modului în care aceasta îi influențează viața și gândurile. El remarcă că iubirea este ca un foc care arde în interiorul său și că nu poate fi stinsă de nimic.

În final, vocea lirică își exprimă speranța că persoana iubită îl va înțelege și va veni să îi aline suferința și dorința de a fi cu ea. El cântă despre puterea și frumusețea iubirii, care poate aduce pace și armonie în sufletele noastre.

În concluzie, „O, de-ai ști cum șoapta ta divină” este un poem liric profund și emoționant despre iubirea neîmpărtășită și dorința intensă de a fi cu persoana iubită. Vocea lirică exprimă sentimente intense și emoționale și explorează simbolismul iubirii și al naturii. Poezia este un exemplu de virtuozitate poetică și de profunzime emoțională, care îl plasează pe Mihai Eminescu în rândul celor mai importanți poeți români ai secolului al XIX-lea.