Nu voi mormânt bogat de Mihai Eminescu

O caracteristică interesantă a poeziei „Nu voi mormânt bogat” este faptul că a fost scrisă în 1883, în ultimul an de viață al lui Mihai Eminescu, care se lupta cu problemele de sănătate și cu o stare generală de tristețe și disperare.

Această poezie poate fi văzută ca o meditație asupra propriei sale existențe și a sensului acesteia, dar și ca o reflecție asupra problemelor societății românești de la acea vreme, care era încă subjugată de către puterile străine și care suferea de pe urma sărăciei și a lipsurilor. Poezia a fost publicată postum în anul 1902, în volumul „Opere”, care a reunit majoritatea scrierilor lui Eminescu.

Nu voi mormânt bogat,
Cântare şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nimeni-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Frunzişului veşted
Doar vântul glas să-i dea.
În liniştea sării
Să mă-ngropaţi, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea mării.
 
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternelor ape,
Care din văi adânci
Se-nalţă la maluri,
Cu braţe de valuri
S-ar atârna de stânci –
Şi murmură-ntr-una
Când spumegând recad,
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.
 
Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea,
Deasupra-mi crengi de tei
Să-şi scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or acoperi cu drag
Şi stinsele patimi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.

Rezumat extins la poezia Nu voi mormânt bogat de Mihai Eminescu

Poezia „Nu voi mormânt bogat” de Mihai Eminescu este o meditație filozofică despre viață, moarte și sensul existenței umane. Poezia începe cu o contemplare asupra fugacității vieții și a inevitabilității morții, subliniind că bogăția și puterea nu pot aduce niciun fel de împăcare sau sens existenței.

Autorul își exprimă refuzul de a-și dori bogăție sau putere și afirmă că nu dorește să fie îngropat într-un mormânt bogat, pentru că aceasta nu îi va aduce niciun fel de liniște sau satisfacție. El consideră că singurul mod de a dobândi adevărata împăcare este prin contemplarea naturii și a marilor mistere ale universului.

În continuare, autorul subliniază că nu își dorește să fie înmormântat într-un loc special, pentru că sufletul său nu va fi acolo, ci va călători în continuare prin univers, căutând adevărul și sensul existenței. El afirmă că moartea nu este sfârșitul, ci doar o trecere spre altă formă de existență.

În final, poezia se încheie cu un apel la umanitate și la înțelegerea faptului că toți oamenii sunt egali în fața morții. Autorul subliniază că nu este important ce poziție socială sau avere ai avut în viață, ci cum ai trăit și cum ai ajutat ceilalți. El afirmă că ceea ce contează cu adevărat este să fii oamenesc și să îți trăiești viața în armonie cu universul.

În concluzie, poezia „Nu voi mormânt bogat” de Mihai Eminescu este o meditație profundă despre viață, moarte și sensul existenței umane. Autorul subliniază că bogăția și puterea nu pot aduce fericirea sau sensul existenței și că adevărata împăcare poate fi găsită numai prin contemplarea naturii și a marilor mistere ale universului. Poezia este un apel la umanitate și la înțelegerea faptului că toți oamenii sunt egali în fața morții și că ceea ce contează cu adevărat este să fii oamenesc și să trăiești viața în armonie cu universul.