La o artistă – Ca a nopţii poezie de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „La o artistă – Ca a nopții poezie” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost dedicată Mariei Moruzi, o tânără artistă pe care Eminescu a întâlnit-o în timpul șederii sale în București în anul 1882. Maria Moruzi era o persoană foarte talentată și era recunoscută pentru abilitatea ei de a picta și de a compune muzică.

Poetul a fost profund impresionat de talentele ei și a dedicat această poezie în onoarea ei, exprimându-și admirația și respectul pentru creativitatea și puterea ei artistică. Deși relația dintre Eminescu și Maria Moruzi nu a fost una romantică, poezia rămâne un omagiu profund al artistei și al creativității sale.

Ca a nopţii poezie,
Cu-ntunericul talar,
Când se-mbină, se-mlădie
C-un glas tainic, lin, amar,
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor,
Apărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor.
 
Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un fior,
Când prin flori de iasomie
Îşi sting sufletele lor.
Astfel notele murinde
Blânde, palide, încet,
Zbor sub mâna-ţi tremurânde,
Ca dulci gânduri de poet.
 
Sau ca lira sfărâmată,
Ce răsgeme îngrozitor,
Când o mână îngheţată
Rumpe coardele-n fior,
Astfel mâna-ţi tremurândă
Bate-un cântec mort şi viu,
Ca furtuna descrescândă
Care muge a pustiu.
 
Eşti tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce eternă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Eşti fiinţa-armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?
 
Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin. încetişor,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor.

Rezumat extins la poezia La o artistă – Ca a nopţii poezie de Mihai Eminescu

Poezia „La o artistă – Ca a nopții poezie” de Mihai Eminescu este un poem liric dedicat unei artiste pe care poetul o admira și o considera o sursă de inspirație.

În prima strofă, poetul descrie artista ca fiind o ființă misterioasă și fascinantă, asemănându-se cu noaptea, care este plină de frumusețe și de mistere. El simte că artista are o forță interioară puternică și o personalitate unică, care o diferențiază de ceilalți oameni din jurul ei.

În a doua strofă, poetul face referire la forța creatoare a artistei și la abilitatea ei de a transforma realitatea prin intermediul artei sale. El simte că artista are capacitatea de a da naștere la lucruri noi și de a schimba lumea din jurul ei prin intermediul creațiilor sale.

În strofa a treia, poetul vorbește despre puterea emoțională a artei și despre capacitatea ei de a transmite mesaje profunde și complexe. El simte că artista poate crea emoții puternice în sufletele celor care se apropie de creațiile sale și că aceste emoții pot avea un impact profund asupra vieții lor.

În ultima strofă, poetul își exprimă admirația față de artista și îi adresează un apel pentru a continua să creeze și să își exprime gândurile și emoțiile prin intermediul artei sale. El simte că lumea are nevoie de oameni ca ea, care să aducă frumusețe și înțelegere într-o lume care adesea pare lipsită de sens.

În concluzie, poezia „La o artistă – Ca a nopții poezie” de Mihai Eminescu este un omagiu adus creativității și puterii artistice, văzute ca un element fundamental al vieții și al umanității. Poetul admira artista și considera că ea are capacitatea de a schimba lumea prin intermediul artei sale și îi încuraja pe toți creatorii să își exprime gândurile și emoțiile prin intermediul artei.