La arme de Mihai Eminescu

Poezia „La arme” de Mihai Eminescu este o satiră politică ce prezintă cu ironie și umor situația politică și socială a României de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Eminescu a scris această poezie în 1884, la scurt timp după ce a fost demis din funcția de redactor la ziarul „Timpul”. În poem, poetul îi îndeamnă pe români să se trezească și să-și apere drepturile, să lupte împotriva corupției și a abuzurilor guvernamentale, folosind ironia și umorul ca să-și exprime nemulțumirea față de situația din țară.

Poezia a fost publicată pentru prima dată în revista „Convorbiri literare” în 1884 și a devenit rapid populară în rândul publicului cititor. Ea a fost apreciată atât pentru mesajul ei politic, cât și pentru stilul poetic al lui Eminescu, care a reușit să îmbine armonios ironia și umorul cu gravitatea subiectului.

---

Auzi departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Şi sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanţuri a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-au… poate numai doarme
Ş-aşteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!
 
Pierit-au oare toţi vultanii
Şi şoimii munţilor Carpaţi,
Voi, fii ai vechii Transilvanii
Sunteţi cu totul enervaţi
Şi suferiţi în înjosire
De la Braşov până la Abrud,
Ca să vă ţie în robire
Fino-târtanul orb şi crud.
Şi nimeni lanţul n-o să sfarme,
N-aveţi inimi, n-aveţi mâni?
La arme, la arme,
La arme, fraţi români.
 
Maghiar, tătar cu cap de câine
De noi şi azi îţi baţi tu joc…
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm fălcile din loc,
Şi limba ta muiată-n ură
Ţi-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ţi-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât.
Şi braţul nostru-o să vă sfarme
Şi robi veţi fi, măriţi stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţi români!
 
Iar tu, iubită Bucovină
Diamant din steaua lui Ştefan
Ajuns-ai roabă şi cadână
Pe mâni murdare de jidan,
Ruşinea ta nu are seamăn
Pământul sfânt e pângărit…
Mişel, şi idiot, şi famen,
Ce ai mai sta la suferit,
De-acuma trâmbiţe de alarme,
Nălţaţi stindardul sfânt în mâni
La arme,
La arme, dar români.
 
Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş,
E moarte, e leşin, e somn?
Au Dragoş nu-i din Maramureş,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-ai frânt a duşmanilor nouri,
N-ai frânt pe leşi şi pe tătari,
Au Dragoş, vânător de bouri,
N-ai să vânezi şi pe maghiari?
Ruşine pentru cel ce doarme,
Sculaţi ca să nu muriţi mâni
La arme,
La arme, dar români.
 
Din laur nemuritorii ramuri
O, ţară pune-n frunte azi
Şi-n tricolorul mândrei flamuri
Să-nfăşori pieptul tău viteaz.
Şi smulge spada ta din teacă
Şi-ţi cheamă toţi vitejii tăi.
Şi la război ea demnă pleacă
Cu pui de şoimi şi fii de zmei
În rânduri, rânduri ea să sfarme
Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţii mei români.

Rezumat la poezia La arme de Mihai Eminescu

Poezia a fost scrisă de Mihai Eminescu în timpul războiului din 1877 împotriva Imperiului Otoman, când România și-a câștigat independența. În poezie, Eminescu îi îndeamnă pe tinerii români să-și apere țara și libertatea, iar spre finalul poeziei el sugerează că aceasta este o luptă pentru adevăr și pentru eliberarea spiritului.

Poezia are trei strofe, fiecare având câte șase versuri și rima ABABAB. În prima strofă, Eminescu descrie necesitatea războiului, afirmând că a venit momentul să luptăm pentru a ne elibera țara de sub stăpânirea străină. În a doua strofă, el îi îndeamnă pe tineri să ia armele și să lupte pentru independența și libertatea țării lor, sugerând că este un moment de mare însemnătate în istoria poporului român. În strofa finală, Eminescu pune accentul pe ideea că această luptă este una pentru adevăr și pentru a elibera spiritul, sugestia fiind că există o dimensiune spirituală a acestei lupte care va fi importantă pentru viitorul poporului român.

Astăzi, poezia este considerată una dintre cele mai importante poezii politice ale lui Mihai Eminescu și o piesă-cheie a literaturii românești din secolul al XIX-lea.”

Poezia „La arme” de Mihai Eminescu este un apel la patriotism și la luptă împotriva celor care amenință independența și libertatea națională a României. În această poezie, autorul îndeamnă poporul să se ridice și să lupte împotriva opresiunii și să-și apere patria de străini. Eminescu invocă ideea de sacrificiu și de datorie față de țară, subliniind importanța faptului că fiecare cetățean trebuie să-și facă partea în lupta pentru libertate.

În poezie, Eminescu folosește imagini și metafore puternice, comparând lupta pentru libertate cu o luptă împotriva unui monstru și subliniind nevoia de unitate și solidaritate în fața dușmanului comun. Poezia transmite un puternic sentiment de mândrie națională și dorința de independență, ilustrând importanța idealurilor și valorilor naționale.