Junii corupţi de Mihai Eminescu

Interesant despre poezia „Junii corupţi” de Mihai Eminescu:

• Poezia a fost scrisă în anul 1876, fiind publicată în revista „Convorbiri literare” în luna iunie a aceluiași an.
• Titlul original al poeziei era „Junii corupți din Târgoviște”, însă la publicarea sa în volumul „Poesii” din 1883, a fost scurtată și schimbată în „Junii corupți”.
• În poezie, Eminescu critică corupția din societatea românească, îndeosebi la nivelul tinerilor educați, care sunt denumiți „junii corupți”. El evidențiază faptul că acești tineri nu se gândesc decât la bani și putere, fără a avea conștiința civică și morală necesară pentru a face schimbări pozitive în societate.
• Poezia se încadrează în curentul literar romantic, fiind scrisă într-un stil poetic înalt și cu un limbaj sofisticat. Eminescu folosește simboluri și metafore pentru a-și exprima critica la adresa societății corupte.
• În versurile sale, Eminescu subliniază necesitatea formării unei elite culturale și morale, capabilă să conducă țara spre progres și prosperitate.
• Poezia a fost apreciată de criticii literari pentru mesajul său social și pentru stilul poetic elevat al lui Eminescu. Este considerată una dintre cele mai importante poezii social-politice ale autorului.

La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,
Şi ca să vă ard fierea, o, spirite-ameţite,
Blestemul îl invoc;
Blestemul mizantropic, cu vânăta lui gheară,
Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
Cu fierul ars în foc.
 
Deşi ştiu c-a mea liră d-a surda o să bată
În preajma minţii voastre de patimi îmbătată,
De-al patimilor dor;
În preajma minţii voastre ucisă de orgie,
Şi putredă de spasmuri, şi arsă de beţie,
Şi seacă de amor.
 
O, fiarbă-vă mânia în vinele stocite,
În ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite
De sânge putrezit;
Că-n veci nu se va teme Profetul vreodată
De braţele slăbite, puterea leşinată
A junelui cănit.
 
Ce am de-alege oare în seaca-vă fiinţă?
Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi minţă,
O, oameni morţi de vii!
Să vă admir curajul în vinure vărsate,
În sticle sfărâmate, hurii neruşinate
Ce chiuie-n orgii?
 
Vă văd lungiţi pe patul juneţii ce-aţi spurcat-o,
Suflând din gură boala vieţii ce-aţi urmat-o,
Şi arşi pân-în rărunchi;
Sau bestiilor care pe azi îl ţin în fiară,
Cum linguşiţi privirea cea stearpă şi amară,
Cum cădeţi în genunchi!
 
Sculaţi-vă! căci anii trecutului se-nşiră,
În şiruri triumfale stindardul îl resfiră,
Căci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calcă, cu faţa înzeită,
Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,
Poporul împărat.
 
Sculaţi-vă! căci tromba de moarte purtătoare
Cu glasul ei lugubru răcneşte la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-a serbat.
 
Încingeţi-vă spada la danţul cel de moarte,
Aci vă poarte vântul, cum ştie să vă poarte
A ţopăi în joc!
Aci vă duceţi valuri în mii batalioane,
Cum în păduri aprinse, mânat în uragane,
Diluviul de foc.
 
Vedeţi cum urna crapă, cenuşa reînvie,
Cum murmură trecutul cu glas de bătălie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate,
Şi frunţile cărunte le nalţă de departe
Un Cezar, un Traian.
 
Cad putredele tronuri în marea de urgie,
Se sfarmă de odată cu lanţul de sclavie
Şi sceptrele de fier;
În două părţi infernul portalele-şi deschide,
Spre-a încăpea cu mia răsufletele hâde
Tiranilor ce pier!
 
În darn răsună vocea-mi de eco repezită,
Vă zguduie arama urechea amorţită
Şi simţul leşinat;
Virtutea despletită şi patria-ne zeie
Nu pot ca să aprinză o singură scânteie
În sufletu-ngheţat.
 
Şi singur stau şi caut, ca uliul care cată
În inima junimii de viaţa-i dezbrăcată
Un stârv spre-a-l sfâşia;
Ca pasărea de zboru-i din ceruri dezmeţită,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încreţită
Un trăsnet ar purta.
 
Dar cel puţin nu spuneţi că aveţi simţiminte,
Că-n veci nu se îmbracă în veştede veştminte
Misteriul cel sânt;
Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,
Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,
Ca râsul la mormânt.

Rezumat extins la poezia Junii corupţi de Mihai Eminescu

Poezia „Junii corupți” de Mihai Eminescu este o critică socială a corupției și a lipsei de moralitate din societatea românească a secolului al XIX-lea. Titlul se referă la oamenii tineri și promițători din acea perioadă care au devenit corupți și lipsiți de valori.

În primul vers, Eminescu prezintă o metaforă puternică, comparând corupția cu un vultur care zboară deasupra țării, sugerând că este omniprezentă și că nu poate fi ignorată. Poezia continuă cu o descriere a unei lumi în care corupția este la ordinea zilei, unde oamenii sunt dispuși să vândă și să cumpere cu bani orice, inclusiv onoarea și demnitatea.

În ultima strofă, poetul își exprimă dezamăgirea și îngrijorarea față de tinerii promițători care au fost corupți de societatea în care trăiesc și care, prin comportamentul lor, contribuie la perpetuarea acesteia. El se adresează acestor tineri și îi îndeamnă să se trezească și să-și asume responsabilitatea pentru a schimba lumea în care trăiesc.

Poezia este una dintre cele mai importante lucrări ale lui Eminescu și a fost scrisă într-un moment de criză morală și politică în România. Mesajul său încă rămâne relevant și pertinent în contextul actual, unde corupția și lipsa de moralitate continuă să fie probleme serioase în societate.