În liră-mi geme şi suspin-un cânt de Mihai Eminescu

„Fapt divers” despre poezia „În liră-mi geme şi suspin-un cânt” de Mihai Eminescu este că a fost publicată postum în anul 1902, în revista „Convorbiri literare”. Această poezie este considerată a fi una dintre cele mai complexe şi misterioase creaţii ale lui Eminescu, având o tematică filozofică şi o structură inovatoare pentru literatura română a vremii. Poetul abordează aici tema creaţiei literare şi a rolului poetului în societate, cu aluzii la probleme existenţiale precum sensul vieţii, moartea sau relaţia omului cu divinitatea. Stilul său este foarte expresiv şi încărcat de simboluri, ceea ce face ca interpretările şi analizele sale să fie diverse şi complexe.

În liră-mi geme şi suspin-un cânt,
Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt.
Prin minte-un stol de negre gânduri trec:
Spre casa cea din patru scânduri plec,
Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâni,
Se rumpe suflet, mi se rupe sân,
Scăpare caut în zădar de chin…
Să stângi un dor ce-n sânu-mi arde – vin!
 
Când te doresc eu cânt încet-încet:
Plec capul la pământ încet-încet
Şi glasul meu răsună tânguios
Ca tristul glas de vânt încet-încet.
Şi orice vis, orice dorinţ-a mea
Eu singur le-am înfrânt încet-încet.
Săgeata doar a crudului amor
În suflet mi-o împlânt încet-încet
Şi simt veninul pătrunzând adânc…
Cu sângele-l frământ încet-încet
Şi nu-mi rămâne decât să pornesc
Spre al meu trist mormânt încet-încet.

Rezumat extins la poezia În liră-mi geme şi suspin-un cânt de Mihai Eminescu

Poezia „În liră-mi geme și suspin-un cânt” a fost scrisă de Mihai Eminescu în anul 1883 și reprezintă o meditație asupra condiției umane, a frământărilor și a trăirilor sufletești. Poezia este compusă dintr-un singur catren și este una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații lirice ale poetului român.

În poezie, Eminescu își exprimă durerea și tristețea prin intermediul versurilor sale, în care folosește metafore pentru a ilustra starea sa interioară. El compară viața cu o liră care geme și suspină sub presiunea sentimentelor și a dorințelor, iar el însuși se vede ca un cântăreț al acestei lirici care își exprimă într-un mod profund durerea și îndoiala.

Prin intermediul acestei poezii, Eminescu își exprimă și dorința de a se împăca cu sine însuși și cu viața, de a-și găsi liniștea interioară și pacea sufletească. Poezia este o meditație profundă și o introspecție a condiției umane, a frământărilor interioare și a dorințelor și trăirilor sufletești.

În finalul poeziei, Eminescu afirmă că trebuie să trăim fiecare clipă din viață cu intensitate și să ne bucurăm de fiecare moment, indiferent de dificultățile și suferințele prin care trecem. El subliniază importanța de a ne păstra optimismul și speranța în fața greutăților vieții, de a ne păstra credința în frumusețea și înțelepciunea lumii și de a ne continua căutarea sensului și a rostului vieții.

În ansamblu, poezia „În liră-mi geme și suspin-un cânt” este o creație lirică profundă și emoționantă, în care Mihai Eminescu reușește să exprime cu o mare intensitate tristețea și suferința umană, dar și speranța și optimismul în fața dificultăților vieții.