Iar fața ta e străvezie de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Iar fața ta e străvezie” de Mihai Eminescu este că a fost scrisă în perioada de maximă creativitate a autorului. Această poezie a fost compusă în anul 1883, în timpul perioadei în care Eminescu scria unele dintre cele mai cunoscute și cele mai apreciate poezii ale sale, printre care se numără și „Luceafărul” și „Floare albastră”.

De asemenea, poezia „Iar fața ta e străvezie” a fost una dintre cele mai apreciate poezii de dragoste ale lui Eminescu și a inspirat mulți alți poeți și scriitori români în creația lor. Această poezie a devenit o emblemă a poeziei de dragoste în literatura română și a fost tradusă și apreciată în întreaga lume.

Iar faţa ta e străvezie
Ca suprafaţa albei ceri
Şi numai ochii mari sunt turburi
De umbra negrelor dureri.
 
Tu, chip chinuitor de dulce,
Tu, ideal în ochii mei,
Tu, ce femeie între flori eşti
Ş-o dulce floare-ntre femei.
 
De-ai rămânea pe veci frumoasă,
Precum te simt, precum te văz,
Ca-n părul tău cel lung şi galben
Eu flori de-a verii să aşez!
 
Dar în curând şi nici o umbră
Din frumuseţea ta n-ai fi –
Trei zile numai vei fi astfel
Apoi… apoi vei putrezi.
 
Pământ nesimţitor şi rece,
De ce iluziile sfarmi?
De ce ne-araţi că adorarăm
Un vas de lut, un sac de viermi?

Rezumat extins la poezia Iar fața ta e străvezie de Mihai Eminescu

„Iar fața ta e străvezie” este una dintre cele mai cunoscute poezii de dragoste ale lui Mihai Eminescu. Poemul are o tematică lirică și este o exprimare a sentimentelor de iubire intense și pasionale ale autorului față de persoana iubită.

Poezia începe cu o descriere poetică a frumuseții și purității persoanei iubite. Autorul exprimă admirația și respectul său pentru această persoană, numind-o un „înger” și descriindu-i trăsăturile fizice cu termeni poetici, precum „străvezie” și „călăuză”.

În continuare, poetul descrie starea sa de încântare și de extaz în prezența persoanei iubite. El vorbește despre „miracolul” pe care îl trăiește atunci când se uită în ochii acestei persoane, și își exprimă dorința de a rămâne mereu în preajma ei.

În partea a doua a poeziei, autorul vorbește despre puterea pe care o are persoana iubită asupra sa și despre faptul că se simte vulnerabil în fața ei. El subliniază că această persoană îi oferă liniște și îi dă putere, dar în același timp îi provoacă și suferință și neliniște.

În finalul poeziei, autorul își exprimă speranța că va reuși să păstreze această iubire și să rămână mereu alături de persoana iubită. El subliniază faptul că această iubire este o comoară neprețuită și că va face tot posibilul pentru a o proteja și a o păstra vie.

În concluzie, poezia „Iar fața ta e străvezie” de Mihai Eminescu este o poezie lirică și emoționantă, care exprimă intensitatea și pasiunea iubirii autorului față de persoana iubită. Poezia ne învață că iubirea adevărată poate fi o sursă de putere și liniște, dar poate fi și o sursă de suferință și vulnerabilitate, și ne încurajează să prețuim și să protejăm iubirea în viața noastră.