Iar când voi fi pământ de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Iar când voi fi pământ” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost scrisă în anul 1883, în ultimul an de viață al poetului. Poezia a fost inclusă într-un caiet de manuscrise găsit în biblioteca personală a lui Eminescu, după moartea acestuia, și a fost publicată pentru prima dată în anul 1885, într-un volum intitulat „Poezii” de către prietenul și colaboratorul său, Titu Maiorescu.

De asemenea, poezia „Iar când voi fi pământ” a rămas una dintre cele mai iubite și citate poezii ale lui Mihai Eminescu, fiind adesea folosită în diferite contexte culturale și artistice. De-a lungul timpului, poezia a fost adaptată în diferite forme artistice, cum ar fi muzica și filmul, și a rămas o sursă de inspirație pentru cei care se confruntă cu trecerea timpului și cu efemeritatea vieții.

De asemenea, tema centrală a poeziei – trecerea timpului și transformarea ființelor umane în pământ – a rămas una dintre cele mai importante teme ale literaturii și filozofiei, continuând să inspire oameni din întreaga lume. Poezia „Iar când voi fi pământ” a fost tradusă în mai multe limbi străine și a fost inclusă în antologii literare internaționale, consolidând poziția lui Mihai Eminescu ca fiind unul dintre cei mai importanți poeți români ai secolului al XIX-lea.

---

Iar când voi fi pământ,
În liniştea serii,
Săpaţi-mi un mormânt
La marginea mării.
 
Nu voi sicriu bogat,
Podoabe şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din veştede ramuri.
 
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Să am un cer senin
Pe-adâncile ape.
 
S-aud cum blânde cad
Izvoarele-ntr-una,
Pe vârfuri lungi de brad
Alunece luna.
 
S-aud pe valuri vânt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.
 
Şi cum n-oi suferi
De-atunci înainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.
 
Şi cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cântarea de bucium!
 
Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frământa
Eternele valuri
 
Şi nimeni-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Ci codrul vânt să dea
Frunzişului veşted.
 
Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr’ de noroc
Şi fără prieteni.

Rezumat extins la poezia Iar când voi fi pământ de Mihai Eminescu

Poezia „Iar când voi fi pământ” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu și este o meditație asupra trecerii timpului și a efemerității vieții umane. Prin intermediul cuvintelor sale, vocea lirică își exprimă dorința de a fi amintit după moarte și de a-și găsi un loc în memoria colectivă a oamenilor.

Poezia începe cu o descriere a stării de contemplare și introspecție a vocea lirice, care își exprimă îngrijorarea față de efemeritatea vieții umane și a lumii înconjurătoare. El se întreabă dacă va fi amintit după moarte și își exprimă dorința de a lăsa o urmă în memoria colectivă a oamenilor.

În continuare, vocea lirică descrie procesul natural al trecerii timpului și al transformării ființelor umane în pământ. El exprimă dorința de a fi îngropat într-un loc frumos și de a fi îngrijit și respectat de cei care vor veni după el.

În partea a doua a poeziei, vocea lirică se concentrează pe ideea că moartea nu este sfârșitul, ci doar o transformare a existenței. El exprimă dorința de a fi reîntregit cu natura și de a-și găsi un loc în eternitate.

În final, vocea lirică își exprimă speranța că va fi amintit după moarte și că va lăsa o urmă în memoria colectivă a oamenilor, dar și în memoria naturii și a universului.

În concluzie, poezia „Iar când voi fi pământ” este un poem liric profund și expresiv despre trecerea timpului și efemeritatea vieții umane. Vocea lirică își exprimă dorința de a-și găsi un loc în memoria colectivă a oamenilor, dar și în memoria naturii și a universului. Poezia este un exemplu de virtuozitate poetică și de profunzime emoțională, care îl plasează pe Mihai Eminescu în rândul celor mai importanți poeți români ai secolului al XIX-lea.