Ghazel de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia Ghazel de Mihai Eminescu este că aceasta a fost publicată postum, în anul 1903, de către prietenul și colaboratorul său, Titu Maiorescu. Poezia a fost găsită într-un caiet de poezii al lui Eminescu, care a fost descoperit după moartea poetului.

De asemenea, poezia Ghazel este considerată una dintre cele mai enigmatice și misterioase poezii ale lui Eminescu, datorită stilului său poetic complex și a imaginilor poetice neobișnuite. Poezia a fost interpretată în mai multe moduri de către criticii literari și de către cititorii săi, fiind considerată o expresie a iubirii și a dorului, dar și a sentimentului de melancolie și de nostalgie.

Un alt fapt interesant despre poezia Ghazel este legat de titlul său. Ghazel este un gen literar specific poeziei persane, care se caracterizează prin ritmuri muzicale și deosebit de expresive. Eminescu a preluat acest stil poetic persan și l-a adaptat la sensibilitatea românească, creând astfel o poezie originală și profundă.

În plus, poezia Ghazel a fost inclusă în mai multe antologii de poezie și a fost tradusă în mai multe limbi străine, fiind considerată o capodoperă a literaturii române și o expresie a valorilor universale ale poeziei.

---

Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă,
Să devastez frumseţea ta cea dulce, făr- de milă –
Şi totuşi corpul tău e plin de-o coaptă tinereţe,
Tu, al amorului duios demonică prăsilă!
Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă,
Precum al primăverii vânt duce-n văzduh o filă;
Dar noaptea când am adormit, atunci durerea-mi toată
Se ghemuieşte-n inima-mi, o arde ş-o împilă;
Părea din somn că m-am trezit şi te-am văzut pe patu-mi,
Boţind cearşaful meu cel alb cu mâna ta gentilă;
Abia al hainei tale gaz de umăru-ţi se ţine
Şi sânii tăi s-au liberat de-a hainei crudă silă
Şi proaspeţi, albi, rotunzi şi tari ei se ridic, se lasă
Şi ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă.

La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură,
Se văd frumoşi mărgăritari ce-ntredeschişi defilă.
Cu braţul meu eu şalele ţi le-ncleştai sălbatec
Şi-am vrut să-ţi muşc guriţa ta de tremurai febrilă,
Şi tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii,
Privirea ta înoată ud, când blândă, când ostilă,
De bunăvoie, lâncezind, te laşi de şold răpită,
Dar retrezită din amor tu te desfaci cu silă,
Şi de turbare s-a-ncleştat, s-a strâns guriţa-ţi creaţă;
Tu de pe frunte păru-ţi dai, plângi tremurând, copilă,
În şolduri boiul ţi-l îndoi ş-ai vrea să-mi scapi din mână,
Precum se-ndoaie, vrând s-o rupi, în degete-o zambilă.
Dar sângele tău dulce-acum ca mierea cea de struguri
În vine-ţi fierbe nebunit, şi mintea o exilă.

Atunci căzuşi pe pieptul meu o sarcină în friguri,
Un fruct răscopt de-amorului căldură fără milă,
Ai mai gemut o dată clar ca omul care moare,
Apoi te lăsaşi patimii ce te ardea, Sibyllă,
Şi-n lupta noastră te-am adus sub greul vieţii mele,
Pecete-am rupt, ce pân-acum juneţea ţi-o sigilă –
Un corp am fost îngemănat trăind o viaţ-obscură,
Demonic-dulce, amoros, spasmotică, febrilă,
Şi sufletele noastre-atunci pe buze atârnate
S-au contopit în sărutări, în dezmierdări, în milă,
Parc-am trecut noi amândoi în noaptea nefiinţei,
Ne-am sugrumat în sărutări, ne-am omorât, copilă!

Rezumat extins la poezia Ghazel de Mihai Eminescu

„Poezia Ghazel” de Mihai Eminescu este o creație literară profundă și misterioasă, care explorează tema iubirii și a pasiunii într-un mod poetic și metafizic. Eminescu folosește stilul liric și muzical specific poeziei ghazelului persan pentru a exprima sentimente intense de dragoste și dor.

Poezia începe cu o descriere poetică a unei femei frumoase și misterioase, care este comparată cu o floare înflorită. Eminescu sugerează că aceasta este o ființă deosebită și misterioasă, care nu poate fi înțeleasă în întregime de către cei din jurul ei.

În continuare, poezia se concentrează asupra sentimentelor intense de dragoste și dor pe care le simte poetul pentru această femeie. Eminescu folosește metafore și imagini poetice pentru a exprima aceste sentimente, descris ca un foc aprins sau o rădăcină profundă și puternică care îl leagă de această femeie.

Poezia Ghazel este influențată de stilul poetic persan, fiind un omagiu adus poeziei din Orientul Mijlociu. De asemenea, poezia se încadrează în curentul romantic, fiind o expresie a idealismului și a pasiunii romantice.

Un fapt divers interesant despre poezia Ghazel este că aceasta a fost scrisă de Eminescu în timpul perioadei în care a fost afectat de o boală mentală. Poetul a trăit o viață plină de suferință și dezastru personal, iar această poezie poate fi considerată o expresie a intensității și a pasiunii pe care le-a simțit față de o femeie frumoasă și misterioasă.

În concluzie, poezia Ghazel de Mihai Eminescu este o creație literară valoroasă și profundă, care explorează tema iubirii și a pasiunii într-un mod poetic și metafizic. Eminescu folosește stilul poetic persan și imagini poetice puternice pentru a exprima sentimentele sale intense de dragoste și dor, iar poezia este o expresie a idealismului și a pasiunii romantice caracteristice curentului romantic.