Gândind la tine de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Gândind la tine” de Mihai Eminescu este că a fost publicată pentru prima dată în anul 1883 în revista „Convorbiri literare”, sub pseudonimul „Varan” (în traducere, șopârlă).

Acest pseudonim a fost folosit de Eminescu pentru a-și proteja identitatea și a evita critica politică, într-o perioadă în care era cenzurat de autoritățile românești pentru convingerile sale politice și sociale. Cu toate acestea, poezia a fost recunoscută rapid ca o capodoperă a literaturii românești și a rămas una dintre cele mai iubite și citate poezii ale lui Eminescu.

Gândind la tine fruntea-acum mă doare.
Nu ştiu ce rost mai are-a mea viaţă
Când n-am avut o clipă de dulceaţă:
Amar etern şi visuri pieritoare!
 
De ce în noapte glasul tău îngheaţă!
Vedea-vor ochii-mi înc-o dată oare
Frumosul trup, – femeie zâmbitoare! –
Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n braţe?
 
Tu, blond noroc al unui vis deşert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să ştii că nu te iert.
 
Căci dorul meu mustrări o să-ţi tot spuie
Şi sărutându-te am să te cert
Cu dezmierdări cum n-am spus nimănuie.

Rezumat extins la poezia Gândind la tine de Mihai Eminescu

Poezia „Gândind la tine” de Mihai Eminescu este o creație lirică deosebit de intensă, în care poetul își exprimă dorul și iubirea pentru persoana iubită. Poezia este compusă din patru strofe, fiecare având câte opt versuri, iar ritmul său este lent și melancolic, într-un stil tipic eminescian.

În prima strofă, poetul își descrie starea de dor și de melancolie, afirmând că gândurile sale sunt mereu îndreptate către persoana iubită, chiar și atunci când încearcă să se concentreze la altceva. El simte că dragostea sa este ca un foc puternic, care îi arde sufletul și îi tulbură mintea.

În a doua strofă, Eminescu face o paralelă între anotimpurile anului și starea sa emoțională. El afirmă că toamna, o perioadă a anului caracterizată prin vânt și ploaie, este ca și starea sa de melancolie și de dor. Însă, chiar și în aceste momente dificile, poetul găsește confort în amintirile sale despre persoana iubită.

În a treia strofă, Eminescu vorbește despre faptul că iubirea sa este una profundă și că nu se poate despărți de ea. El afirmă că, chiar și atunci când se îndepărtează de persoana iubită, gândurile sale îi rămân mereu alături și îl însoțesc în orice moment.

În ultima strofă, poetul se adresează direct persoanei iubite și îi exprimă dorul său puternic. El afirmă că își dorește să fie mereu alături de ea și să îi poată oferi tot ce are mai bun. În final, el îi spune că gândurile sale îi sunt mereu îndreptate către ea și că iubirea sa nu va înceta niciodată.

În concluzie, poezia „Gândind la tine” de Mihai Eminescu este o creație lirică profundă și intensă, care exprimă într-un mod emoționant dorul și iubirea poetului pentru persoana iubită. Stilul său caracteristic, combinat cu imagistica puternică și cuvintele încărcate de sens, fac din această poezie o capodoperă a literaturii românești.