Frumoasă şi jună de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Frumoasă şi jună” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost scrisă în anul 1870, când autorul avea doar 20 de ani. Este una dintre primele poezii ale lui Eminescu și este considerată a fi o poezie programatică, care reflectă tema centrală a operei sale – efemeritatea și trecerea timpului.

Deși Eminescu a scris multe alte poezii despre frumusețe și trecerea timpului, „Frumoasă şi jună” rămâne una dintre cele mai cunoscute și mai iubite poezii ale sale. Aceasta a devenit un simbol al romantismului românesc și este frecvent studiată și citată în contextul literaturii române.

Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti!
Eu caut şi caut în ochii-ţi cereşti,
Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta,
Iubită, dorită, o gură – aşa!
 
Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi,
Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi,
Cu părul tău moale tu viaţa mi-o legi-
O ştii şi te faci că nu o-nţelegi!
 
Şireată şi dulce – copil vinovat –
De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat,
De ce-aştepţi să-l fur de pe ochii-ţi profunzi
Şi-n blondele plete tu capul ţi-ascunzi!
 
Cu mâna ţi-acoperi tu ochii tăi dragi,
Prin degete cauţi, nu râde, ci taci;
Pedeapsa ce meriţi, columbă a mea,
O gură-i. Oh, dă-mi-o mi-ai dat-o aşa!

Rezumat extins la poezia Frumoasă şi jună de Mihai Eminescu

„Frumoasă şi jună” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, în care autorul explorează tema frumuseții și a trecerii timpului, sugerând că frumusețea este o formă de efemeritate și că trecerea timpului poate aduce decăderea și pierderea frumuseții.

În prima strofă, autorul descrie o femeie frumoasă și tânără, sugerând că ea este o formă de perfecțiune și de idealitate. El sugerează că frumusețea poate fi o sursă de admirație și de fascinație, dar că ea este și o formă de efemeritate, deoarece trecerea timpului poate aduce pierderea acestei frumuseți.

În a doua strofă, autorul explorează ideea că trecerea timpului poate aduce decăderea și pierderea frumuseții, sugerând că aceasta este o formă de tristețe și de melancolie. El sugerează că frumusețea este trecătoare și că trecerea timpului poate aduce schimbarea și transformarea, dar că această transformare poate fi și o sursă de suferință și de pierdere.

În a treia strofă, autorul sugerează că frumusețea este o formă de iluzie și de falsitate, sugerând că aceasta poate fi o sursă de înșelăciune și de dezamăgire. El sugerează că frumusețea poate fi o formă de captivitate și de opresiune, sugerând că ea poate fi o sursă de dependență și de slăbiciune.

În ultima strofă, autorul concluzionează poezia sugerând că frumusețea este o formă de idealitate și de perfecțiune, dar că ea poate fi și o sursă de efemeritate și de pierdere. El sugerează că trecerea timpului poate aduce schimbarea și transformarea, dar că această transformare poate fi și o sursă de eliberare și de cunoaștere a adevărului despre sine și despre lume.

În concluzie, poezia „Frumoasă şi jună” de Mihai Eminescu este o poezie despre frumusețea efemeră și trecerea timpului. Eminescu sugerează că frumusețea poate fi o formă de perfecțiune și de idealitate, dar că trecerea timpului poate aduce decăderea și pierderea acestei frumuseți. Poezia își exprimă înțelegerea și compasiunea față de suferințele provocate de trecerea timpului și de pierderea frumuseții, dar sugerează că această transformare poate fi și o sursă de eliberare și de cunoaștere a adevărului despre sine și despre lume.Un fapt interesant despre poezia „Frumoasă şi jună” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost scrisă în anul 1870, când autorul avea doar 20 de ani. Este una dintre primele poezii ale lui Eminescu și este considerată a fi o poezie programatică, care reflectă tema centrală a operei sale – efemeritatea și trecerea timpului. Deși Eminescu a scris multe alte poezii despre frumusețe și trecerea timpului, „Frumoasă şi jună” rămâne una dintre cele mai cunoscute și mai iubite poezii ale sale. Aceasta a devenit un simbol al romantismului românesc și este frecvent studiată și citată în contextul literaturii române.