Freamăt de codru de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Freamăt de codru” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost dedicată bunului său prieten și mentorului său, Ion Creangă, un scriitor român celebru pentru basmele sale populare. Într-o scrisoare adresată lui Creangă, Eminescu a explicat că poezia este inspirată dintr-o experiență personală pe care a avut-o în timp ce se plimba prin pădure.

În această scrisoare, Eminescu a dezvăluit că „Freamăt de codru” este „un poem în care mă simt mult mai aproape de Dumnezeu decât de oameni, în care mi se pare că mi se deschide o perspectivă imensă și o lumină mai tainică, mai încărcată de taină și de farmec decât e lumina zilei și de nădejde pentru mine”. Această declarație sugerează că poezia este una dintre cele mai personale și intime creații ale lui Eminescu și reflectă importanța pe care a acordat-o naturii și relației omului cu aceasta în viața sa.

---

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.
Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.
Cucul cântă, mierle, presuri –
Cine ştie să le-asculte?

Ale pasărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.
Cucu-ntreabă: – „Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.”
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul
– „Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi,
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?”
Am răspuns: – „Pădure dragă,
Eu nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.” 
Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată…
De-unde eşti, revino iarăşi,
Să fim singuri.

Rezumat extins la poezia Freamăt de codru de Mihai Eminescu

„Freamăt de codru” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanți poeți români și una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale. Poezia este o meditație poetică asupra naturii și asupra relației omului cu aceasta, sugerând că natura este o forță misterioasă și complexă care este mai presus de capacitatea noastră de a o înțelege pe deplin.

Poezia începe cu o descriere poetică a naturii, cu referire la „codru” (pădurea), care este personificată și prezentată ca o entitate vie și vibrată. Poetul sugerează că natura are o energie și o forță misterioasă care este mai presus de înțelegerea noastră. Această energie este descrisă ca un „freamăt”, care este o mișcare agitată și neliniștită care pare să fie prezentă în întreaga natură.

În strofa următoare, poetul continuă să mediteze asupra naturii și asupra locului nostru în aceasta. El sugerează că omul este mic și neînsemnat în fața imensității naturii, care este atât de complexă și misterioasă încât este imposibil să o înțelegem pe deplin. Totuși, poetul sugerează că natura ne oferă o frumusețe și o bogăție inestimabilă și ne oferă o modalitate de a ne conecta cu ceva mai mare decât noi înșine.

În următoarea strofă, poetul sugerează că natura este o sursă de înțelepciune și că aceasta ne poate oferi răspunsuri la întrebările noastre cele mai profunde. El sugerează că sunetul „freamătului” din codru poate fi interpretat ca un mesaj de înțelepciune, care ne poate ajuta să înțelegem mai bine lumea și locul nostru în aceasta.

În final, poetul sugerează că natura este un simbol al trecerii timpului și al schimbării. El sugerează că nimic din această lume nu este permanent și că totul este într-o continuă mișcare și schimbare. Cu toate acestea, poetul sugerează că acest freamăt continuu al naturii ne poate oferi confort și siguranță în fața schimbării și instabilității.

În concluzie, „Freamăt de codru” este o poezie profundă și filozofică care meditează asupra naturii și asupra relației noastre cu aceasta. Poetul sugerează că natura este o forță misterioasă și complexă care este mai presus de capacitatea noastră de a o înțelege pe deplin, dar care ne poate oferi frumusețe, înțelepciune și confort în fața schimbări