Făt-Frumos din tei de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Făt-Frumos din tei” este legat de inspirația pe care a avut-o Mihai Eminescu în momentul în care a scris această baladă. Se spune că poetul a fost inspirat de basmul popular românesc „Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana”, dar și de alte basme populare din folclorul românesc și european.

De asemenea, se crede că Eminescu a fost influențat și de poeții romantici europeni, precum Friedrich Schiller și Lord Byron, în realizarea acestei poezii. Astfel, „Făt-Frumos din tei” este o combinare a elementelor din folclorul românesc cu stilul poetic romantic european.

Un alt aspect interesant este că există mai multe variante ale acestei poezii, cu mici diferențe de redactare sau de număr de strofe. Astfel, se pot găsi variante ale poeziei cu patru sau șase strofe, iar unele ediții prezintă și variante ale versurilor.

– „Blanca, află că din leagăn
Domnul este al tău mire,
Căci născută eşti, copilă,
Din nevrednică iubire.
 
Mâni în schit la sfânta Ana
Vei găsi la cel din stele
Mângâierea vieţii tale,
Mântuirea feţei mele.”
 
– „Nu voi, tată, să usuce
Al meu suflet tânăr, vesel
Eu iubesc vânatul, jocul;
Traiul lumii alţii lese-l.
 
Nu voi părul să mi-l taie,
Ce-mi ajunge la călcâie,
Să orbesc cetind pe carte
În fum vânăt de tămâie.”
 
– „Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,
Las’ de-a lumii orice gând,
Mâni în zori de zi pleca-vom
Către schitul vechi şi sfânt.”
 
Ea aude – plânge. – Parcă
Îi venea să plece-n lume,
Dusă de pustie gânduri
Şi de-un dor fără de nume.
 
Şi plângând înfrână calul,
Calul ei cel alb ca neaua,
Îi netează mândra coamă
Şi plângând îi pune şeaua.
 
S-avântă pe el şi pleacă
Păru-n vânturi, capu-n piept,
Nu se uită înainte-i,
Nu priveşte îndărăt.
 
Pe cărări pierdute-n vale
Merge-n codri făr’ de capăt,
Când a serei raze roşii
Asfinţind din ceruri scapăt.
 
Umbra-n codri ici şi colo
Fulgerează de lumini…
Ea trecea prin frunza-n freamăt
Şi prin murmur de albini;
 
În mijloc de codru-ajunse
Lângă teiul nalt şi vechi,
Unde-izvorul cel în vrajă
Sună dulce în urechi.
 
De murmur duios de ape
Ea trezit-atunci tresare,
Vede-un tânăr, ce alături
Pe-un cal negru stă călare.
 
Cu ochi mari la ea se uită,
Plini de vis, duioşi plutind,
Flori de tei în păru-i negru
Şi la şold un corn de-argint.
 
Şi-ncepu încet să sune,
Fermecat şi dureros –
Inima-i creştea de dorul
Al străinului frumos.
 
Părul lui i-atinge părul
Şi atunci c-obrazul roş
Ea apleacă gene lunge
Peste ochii cuvioşi.
 
Iar pe buze-i trece-un zâmbet
Înecat, fermecător,
Care gura abia-i deschide,
Cea uscată de amor.
 
Când cu totului răpită
Se-ndoi spre el din şale,
El înceată din cântare
Şi-i grăi cu grai de jale,
 
Ş-o cuprinde de călare –
Ea se apără c-o mână,
Însă totuşi lui se lasă,
Simte inima că-i plină.
 
Şi pe umărul lui cade
Al ei cap cu faţa-n sus;
Pe când caii pasc alături,
Ea-l privea cu suflet dus.
 
Numai murmurul cel dulce
Din izvorul fermecat
Asurzeşte melancolic
A lor suflet îmbătat.
 
Lun-atunci din codri iese,
Noaptea toată stă s-o vadă,
Zugrăveşte umbre negre
Pe câmp alb ca de zăpadă.
 
Şi mereu ea le lungeşte,
Şi urcând pe cer le mută,
Dar ei trec, se pierd în codri
Cu viaţa lor pierdută.
 
La castel în poartă calul
Stă a doua zi în spume,
Dar frumoasa lui stăpână
A rămas pierdută-n lume.

Rezumat extins la poezia Făt-Frumos din tei de Mihai Eminescu

„Făt-Frumos din tei” este una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române. Poezia este o baladă romantică și narativă care prezintă povestea unui prinț frumos și curajos care călătorește prin lume în căutarea iubirii sale adevărate.

Poezia este împărțită în cinci strofe și este scrisă într-un stil liric și romantic. În prima strofă, poetul descrie o lume fermecată și misterioasă, plină de flori și de îngeri. În această lume, se naște prințul Făt-Frumos din tei, un băiat frumos și curajos, care pornește într-o călătorie în căutarea iubirii sale adevărate.

În a doua strofă, poetul descrie călătoria prințului, care străbate păduri întunecate, râuri și munți, înaintând mereu spre o destinație necunoscută. În a treia strofă, prințul ajunge într-un castel misterios, unde îi întâlnește pe cei trei frați ai prințesei pe care o caută. Aceștia îi pun la încercare curajul și îi dau diferite sarcini de îndeplinit.

În a patra strofă, prințul Făt-Frumos înfrânge toate obstacolele și câștigă iubirea prințesei. În finalul poeziei, în a cincea strofă, poetul descrie fericirea și armonia dintre prinț și prințesă, subliniind faptul că iubirea lor este mai puternică decât orice obstacol.

Poezia „Făt-Frumos din tei” este o baladă romantică și narativă care prezintă povestea unui prinț frumos și curajos care călătorește prin lume în căutarea iubirii sale adevărate. Poezia subliniază faptul că iubirea poate învinge orice obstacol și poate aduce armonie și fericire în viața oamenilor. Ea este scrisă într-un stil liric și romantic, iar frumusețea sa poetică continuă să fie apreciată și astăzi.