Epigrame de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Epigrame” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost o sursă de inspirație pentru alte poezii ale poetului român Nichita Stănescu. Stănescu, care este considerat unul dintre cei mai importanți poeți români din secolul XX, a fost influențat de poezia lui Eminescu încă de la o vârstă fragedă și a considerat că epigramele lui Eminescu au fost o sursă importantă de inspirație pentru propriile sale creații.

Stănescu a recunoscut deschis influența lui Eminescu în poezia sa și a considerat că poezia lui Eminescu a fost o sursă importantă de inspirație pentru mulți alți poeți români din perioada interbelică. De asemenea, Stănescu a comparat stilul poetic al lui Eminescu cu cel al unui sculptor, care modelează cuvintele cu atenție și precizie pentru a crea opere de artă literară.

Acest fapt arată impactul durabil pe care poezia lui Eminescu l-a avut asupra literaturii și culturii române, precum și capacitatea sa de a inspira și de a influența alți poeți și artiști în generațiile următoare.

LA UN NOU NĂSCUT
(Arab)
 
Plângând tu ai venit pe-acest pământ;
Amic, ce te-aşteptau, te-au salutat zâmbind; Dar să trăieşti astfel, încât când te vei stinge Să părăseşti zâmbind amicii, ce te-or plânge.
 
IMITATORII
(Pfeffel)
 
Şi prefăcut în lebădă la Leda Zeus porneşte;
Ar vrea să fac-asemenea un tânăr, ce iubeşte.
Amicul nostru cel posac
 
Se duce – ca gânsac.
 
AUTOR ŞI EDITOR
(Pfeffel)
 
E.
De ce aşa de trist, obscur?
A.
Ah! un nemernic mi-a furat
Poemul meu neimprimat!
E. Sărmanul fur!
 
LEOAICA ŞI SCROAFA
(Pfeffel)
 
– Ca mine-n toată lumea nu-i
O mamă, care s-aibă atâţi copii.
Scroafa se lăuda unei leoaice.
– Ai mulţi – răspunse asta – unul eu,
Dar este leu.

Rezumat extins la poezia Epigrame de Mihai Eminescu

„Epigrame” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanți poeți români din secolul XIX. Poezia este o colecție de epigrame, o formă de poezie satirică care se caracterizează prin folosirea de cuvinte concise și adesea cu tâlc ascuns.

Poezia este împărțită în 25 de epigrame, în care Eminescu satirizează diferite aspecte ale societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În epigrame, Eminescu abordează subiecte precum corupția, ipocrizia, snobismul, nepotismul și alte vicii ale societății vremii.

Fiecare epigramă este o mică bijuterie literară, cu cuvinte bine alese și cu un sens adesea subtil. Ele demonstrează abilitatea lui Eminescu de a folosi limba română într-un mod precis și elegant, cu un simț al umorului și al ironiei care își păstrează relevanța și astăzi.

Un fapt interesant despre poezia „Epigrame” este că aceasta a fost publicată postum, după moartea lui Eminescu în 1889. Colecția de epigrame a fost găsită în manuscrisele lăsate de poet, dar nu a fost publicată până în anul 1905. Această publicare a demonstrat latura ascunsă a lui Eminescu, care a fost, pe lângă unul dintre cei mai importanți poeți români, și un satirist talentat și un critic acerb al societății vremii sale.