Egiptul de Mihai Eminescu

Una dintre poeziile cele mai fascinante și mai puțin cunoscute ale lui Eminescu, „Egiptul” surprinde fascinația poetului pentru cultura și civilizația egipteană, însărcinându-l pe cititor cu o călătorie imaginară prin această lume misterioasă și exotică. Deși poezia este scrisă într-un stil mai retoric decât altele ale lui Eminescu, ea își păstrează farmecul și puterea de a transmite emoție. Printre subiectele abordate în poezie se numără mitologia egipteană, arhitectura, arta, filozofia și istoria Egiptului.

Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,
Peste el cerul d-Egipt, desfăcut în foc şi aur;
Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc,
Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roşii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng.
 
Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.
Înecat de veşnici visuri, răsărit din sfinte-izvoare,
Nilul mişc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară
Către marea liniştită, ce înecă a lui dor.
 
De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;
Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă – o cetate de giganţi –
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie!
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanţ
 
Şi să pară răsărită din visările pustiei,
Din năsipuri argintoase în mişcarea vijeliei,
Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald
Ş-aruncat în depărtare… Colo se ridic trufaşe
Şi eterne ca şi moartea piramidele-uriaşe,
Racle ce încap în ele epopeea unui scald.
 
Se-nserează… Nilul doarme şi ies stelele din strungă,
Luna-n mare îşi aruncă chipul şi prin nori le-alungă.
Cine-a deschis piramida şi înăuntru a intrat?
Este regele: în haină de-aur roş şi pietre scumpe
El intră să vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe
A lui suflet când priveşte peste-a vremurilor vad.
 
În zadar guvernă regii lumea cu înţelepciune.
Se-nmulţesc semnele rele, se-mpuţin faptele bune;
În zădar caut-al vieţii înţeles nedezlegat.
Iese-n noapte… ş-a lui umbră lungă-ntins se desfăşoară…
Pe-ale Nilului lungi valuri. – Astfel pe-unde de popoare
Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat…
 
Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,
Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde
Par a fi snopi gigantici de lungi suliţe de-argint,
Toat-a apei, a pustiei şi a nopţii măreţie
Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăţie,
Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint.
 
Râul sfânt ne povesteşte cu-ale undelor lui gure
De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure,
Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor.
Palmii risipiţi în crânguri, auriţi de-a lunii rază,
Nalţă zveltele lor trunchiuri. – Noaptea-i clară, luminoasă,
Undele visează spume, cerurile-nşiră nori.
 
Şi în templele măreţe – colonade-n marmuri albe,
Noaptea zeii se preumblă în vestmintele lor dalbe,
Şi al preoţilor cântec sună-n harfe de argint;
Şi la vântul din pustie, la răcoarea nopţii brună,
Piramidele, din creştet, aiurind şi jalnic sună;
Şi sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.
 
În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.
Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur,
Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun.
El în mic priveşte-acolo căile lor tăinuite
Şi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsite
Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos şi bun.
 
Şi se poate că spre răul unei ginţi efeminate,
Regilor pătaţi de crime, preoţimii desfrânate,
Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors;
Ş-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,
Astupând cu el oraşe, ca gigantice sicriuri
Unei ginţi, ce fără viaţă-ngreuia pământul stors.
 
Uraganu-acum aleargă pân’ ce caii lui îi crapă;
Şi în Nil numai deşertul nisipişul şi-l adapă,
Aşternându-l peste câmpii cei odată înfloriţi.
Memphis, Teba, ţara-ntreagă acoperită-i de ruine,
Prin deşert străbat sălbatec mari familii beduine,
Sorind viaţa lor de basme prin câmpie nisipiţi.
 
Dar ş-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,
Noaptea flamingo cel roşu, apa-ncet, încet pătrunde,
Ş-acum luna arginteşte tot Egiptul antic;
Ş-atunci sufletul visează toat-istoria străveche,
Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche,
Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.
 
Ş-atunci Memphis se înalţă, argintos gând al pustiei,
Închegare măiestrită din suflarea vijeliei…
Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,
Povestindu-şi basme mândre îmbrăcate-n flori şi stele
De oraşul care iese din pustiile de jele;
Din pământ şi de sub mare, s-aud sunete ce cresc.
 
Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte;
Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte;
Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,
Ce cu oraşele-i deodată se trezeşte şi se duce
Sus în curţile din Memphis, unde-n săli lumină luce;
Ei petrec în vin şi-n chiot orice noapte pân-în zori.

Rezumat extins la poezia Egiptul de Mihai Eminescu

Poezia „Egiptul” de Mihai Eminescu este o compoziție poetică în care autorul descrie cu multă pasiune și elocvență călătoria sa în Egipt. Eminescu își exprimă fascinația față de acest colț de lume și își transmite admirarea pentru monumentele antice care îi amintesc de gloria Egiptului antic.

În poezie, Eminescu face o trecere în revistă a principalelor atracții turistice ale Egiptului, cum ar fi piramidele, Sfinxul, templele, Nila, deșertul și felul în care viața cotidiană a oamenilor este strâns legată de aceste elemente. Poetul descrie cu multă delicatețe și sensibilitate femeile care își vindeau țesăturile și obiectele de artă, precum și îmbrăcămintea și bijuteriile lor.

Eminescu folosește o serie de imagini și metafore pentru a crea o atmosferă vibrantă și plină de culoare, iar poezia sa este un elogiu adus frumuseții și măreției Egiptului.

Finalul poeziei este plin de nostalgie și melancolie, când poetul se gândește la departe și la amintirile sale despre această țară exotică și misterioasă. În ciuda faptului că Eminescu s-a întors acasă, în inima lui a rămas mereu Egiptul, locul unde a descoperit frumusețea și măreția pe care le-a transpus apoi în poezia sa.