Ecò II de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Ecò II” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost publicată postum, în 1884, la șase ani după moartea poetului. Manuscrisul original al poeziei a fost găsit în casa fratelui său, în timp ce se făcea curățenie după moartea sa.

Deși a fost publicată postum, poezia „Ecò II” a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Eminescu, datorită mesajului său puternic și a expresiei poetice profunde. Aceasta a fost inclusă în multe antologii de poezie românească și a fost studiată în școlile și universitățile din România.

De asemenea, poezia „Ecò II” a fost tradusă în mai multe limbi străine, ceea ce a contribuit la popularitatea și recunoașterea internațională a operei lui Eminescu. Aceasta a fost apreciată de criticii literari și de cititorii din întreaga lume pentru mesajul său profund și pentru expresia poetica puternică.

---

Prin păru-i de aur, coroană
Cu colțuri în fulger și jar,
Ea apele-n cale-i aplană
Și-ndoaie bătrânul stejar.

Prin poarta îngustă din murii
Grădinei, cetății-mi din stânci,
Cobor în adâncul pădurii
Unde-izvoarele murmur adânci.

Prin nourii rupți trece luna
Și-n sufletu-mi dor a pătruns.
Și părul mi-l îmflă furtuna
Și ochii-mi se-neacă de plâns.

Doresc doar ca în fundul mării
Să mă ia cu sine-n sarai,
În nalte albastrele sale,
Furtuna, copila de crai.

Doresc ca să intru cu luna
În dome de nouri, ce pier ­
Doresc cu popoare de stele
Să merg drumul mare din cer.

Ce caut eu nu vă știu spune,
Eu singură nu știu ce vreu,
Atât e de tainic ascunsă
Dorința în sufletul meu.

Mi-e ciudă pe frunza cuminte,
Pe vorbarețe valuri de râu,
Ele-mi spun ce dorește-al meu suflet,
Ce singură eu nu știu.

Și flori și crenge și stele
În ciuda mea taine îmi spun ­
Ah! cum le-aș smulge pe toate
Să fac din ele cununi.

În codru o creangă se-ndoaie,
O poartă prin frunze, și-n prag
Un chip cu ochi mari se ivește ­
Ah! cum mi-ar putea fi de drag.

Un murmur feeric dezmiardă voios
A salei tăcere senină.
Din bolta ferestei arcată pompos
S-aude vibrând mandolină
Și-un eco ușor
Petrece cu-amor,
Cu dulcea vibrare de strune,
Ce spune.

Și toată viața lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Alunecă-n cântecu-i moale
Ș-al coardelor grai,
Frumos ca din rai,
Amestecă-n vorbe de miere
Durere:

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc ­ stele li scapără-n cale,
Apele plâng clar izvorând în fântâne ­
Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine.

Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Umezi se nasc stele pe bolta senină ­
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.

Nourii curg, raze-a lor șiruri despică,
Streșine vechi, casele-n lună ridică,
Scârție-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Și osteniți oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp, toaca răsună mai tare ­
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde d-iubire ca para.

Ah! în curând valea și satu-amuțește,
Ah ­ în curând pasu-mi spre tine grăbește,
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ți-oi cum îmi ești dragă!

Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umăr ­
Și fir cu fir păru-ți aurit am să-l număr,
Ap-am să beau din a ta gură frumsețe,
Dulci sărutări din ai tăi ochi de blândețe.

Îmbrățișați noi vom ședea la tulpină,
Fruntea-mi în foc pe-ai tăi sâni se înclină,
Ce-alături cresc dulci și rotunzi ca și rodii ­
Stelele-n cer mișcă-auritele zodii.

Ne-om rezima capetele-unul de altul
Și surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm ­ astfel de noapte bogată
Cine pe ea n-ar da viața lui toată?

……………………………………………

Pe vârful de munte, în codri-mbrăcat,
De nouri grămezi se adună
Și unul pe altul, măiestru urcat,
Ei par o cetate în lună.
Și bolțile-n muri
Și stâlpii sunt suri,
Lumina prin arc de fereastră
E-albastră.

În halele-albastre ­ ănstelatele bolți ­
Te uiți prin coloane de nouri
Și luna ieșind dintr-a stâncilor colți
Le împle cu mii de tablouri.
Lumina-i de-argint
În nouri s-a frânt
Și se-ncheagă prin naltele dome
Fantome.

În hainele albe de neguri de-argint
Și creții de roze purpure,
Și părul pe frunte cu stele e prins,
Ca îngerii albe și pure ­
Prin gene de nor,
Ca visuri strecor,
Ducând înstelata lor viață
Prin ceață.

Un șuier în noapte, prin codri, un vânt,
Un freamăt ­ și totul dispare…
Și nori se-ncrețesc risipiți și s-avânt.
În lună stau stâncile rare ­
Iar junele-iubit
E-un brad putrezit
Pe trunchi de granit, pe ruine
Bătrâne.

Rezumat extins la poezia Ecò II de Mihai Eminescu

Poezia „Ecò II” de Mihai Eminescu este o meditație poetică asupra existenței umane și a trecerii timpului. Autorul exprimă în poezie dorința de a înțelege tainele universului și de a se elibera de limitările și suferințele vieții umane.

Poezia începe cu o descriere a naturii și a sunetelor care o înconjoară, inclusiv sunetul ecoului care se răspândește în întreaga zonă. Autorul compară sunetul ecoului cu existența umană, sugerând că viața umană este doar o reflectare a unui sunet original.

În continuare, autorul explorează tema efemerității vieții umane și a trecerii timpului. El sugerează că timpul este un element imposibil de înțeles și că viața este doar un moment trecător în marea sa întindere. El exprimă tristețea și neputința de a înțelege trecerea timpului și de a găsi sens în existența umană.

În final, autorul sugerează că poate găsi eliberarea de suferințele vieții umane prin meditație și contemplare. El se îndepărtează de lumea exterioară și se adâncește în interiorul său pentru a găsi înțelepciune și pace interioară.

Poezia „Ecò II” de Mihai Eminescu este considerată una dintre cele mai profunde poezii ale sale. Aceasta abordează teme filozofice și existențiale și îi încurajează pe cititori să-și ia timp să mediteze și să reflecteze asupra sensului vieții și asupra trecerii timpului.

În general, poezia „Ecò II” de Mihai Eminescu este un exemplu al puterii literaturii de a exprima în mod profund și emoționant trăirile și ideile umane. Aceasta a devenit un simbol al importanței contemplării și meditației în dezvoltarea personală și spirituală a oamenilor, și a continuat să inspire și astăzi.