Ea-şi urma cărarea-n codru de Mihai Eminescu

Ceva interesant referitor la poezia „Ea-şi urma cărarea-n codru” de Mihai Eminescu:

• Această poezie face parte din ciclul „Călin (Luceafărul)” și a fost publicată pentru prima dată în revista „Literatorul” în anul 1883.
• În poezie, natura este personificată și are un rol important în a exprima tristețea protagonistului.
• Criticii literari consideră că poezia reflectă dorința de evadare din realitatea asfixiantă a societății din acea perioadă, exprimându-se astfel un sentiment de revoltă și de refuz al mediocrității.
• Poemul este dedicat Mării Doamne, iubita lui Eminescu, căreia îi spune „Călin” în ciclul de poezii.
• Versurile din poezie, „Ea-şi urma cărarea-n codru, eu urmam pe-a mea în gând; / Şi-ndată, cum priveam în urmă, eram tare mâhnit că-i departe,” reflectă tema căutării și a eșecului, făcând referire la distanța fizică și emoțională dintre protagonist și iubita sa.

---

Ea-şi urma cărarea-n codru.
Eu mă iau pe a ei urmă,
Când ajung cu ea alături
Răsuflarea-mi mi se curmă.
 
Mai răsuflu înc-o dată,
Zic o vorbă, ea tresare
Şi se uită-n altă parte
Şi răspuns de loc nu are.
 
Dar mereu de ea m-apropii
Şi vorbesc şi îi dau sfaturi;
Ea se apără c-o mână
Şi se uită tot în laturi.
 
Când pe talie-i pun braţul,
Ea se frânge, va să scape,
Dar o trag mereu spre mine,
Mai aproape, mai aproape.
 
Mai nu vrea şi mai se lasă.
Capul ei mi-l pun pe umăr,
Pun pe ochii-nchişi, pe gură,
Sărutări fără de număr.
 
Şi la piept o strâng mai tare.
Răsuflarea-mi se sfârşeşte;
O întreb de ce-i mâhnită,
O întreb de mă iubeşte.
 
Iar ea ochii şi-i deschide
Mari, puternici, plutitori:
– îmi eşti drag din cale-afară,
Dar obraznic uneori.

Rezumat extins la poezia Ea-şi urma cărarea-n codru de Mihai Eminescu

Poezia „Ea-şi urma cărarea-n codru” a lui Mihai Eminescu este o creație lirică în care poetul descrie frumusețea naturii și a unei fete pe care o întâlnește într-un pădure. Poezia este structurată în patru strofe de câte opt versuri fiecare și se remarcă prin ritmul alert al versurilor și imagistica bogată.

În prima strofă, poetul descrie frumusețea naturii, cu pădurea și râul care curge pe lângă ea, iar în a doua strofă, el descrie întâlnirea cu o fată frumoasă care își urma calea prin pădure.

În a treia strofă, poetul se pierde în contemplarea frumuseții naturii și a fetei, pe care o compară cu o regină a naturii. În final, în a patra strofă, poetul realizează că trebuie să plece și să lase acea frumusețe în urmă, însă își ia cu el amintirea acelei clipe de grație și frumusețe.

Poezia este o oda naturii și frumuseții sale, cu o accentuare pe puterea acesteia de a trezi emoții și sentimente puternice în om. De asemenea, poetul își exprimă admirația și respectul față de frumusețea femeii și a feminității, sugerând că acestea sunt la fel de puternice și de importante ca și frumusețea naturii.

Structura metrică a poeziei este una clasică, având rima încrucișată și versuri de 11-12 silabe, ceea ce contribuie la un ritm alert și plin de energie.

Poezia a fost publicată pentru prima dată în 1883 în revista „Convorbiri literare”.