Dragoste adevărată de Mihai Eminescu

Poezia „Dragoste adevărată” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu și este considerată o capodoperă a liricii sale. Ea a fost scrisă în anul 1876 și este o meditație profundă despre iubire, fericire și suferință.

Poezia este împărțită în două părți: prima parte este o descriere a iubirii adevărate, iar a doua parte este o meditație asupra duratei și puterii acestei iubiri.

În prima parte, poetul descrie iubirea ca fiind o forță divină care dă viață și bucurie. El compară iubirea cu un soare care luminează întunericul și cu o mare care învăluie totul în jurul ei. În această parte, poetul subliniază faptul că iubirea adevărată este necondiționată și că aduce fericire și bucurie.

În a doua parte, poetul meditează asupra puterii și duratei iubirii adevărate. El subliniază că această iubire este puternică și poate dura o viață întreagă, dar adaugă că ea poate fi și fragilă și efemeră. În finalul poeziei, poetul concluzionează că, indiferent de durata sau intensitatea iubirii, aceasta rămâne cea mai importantă și valoroasă experiență a vieții.

Poezia „Dragoste adevărată” este considerată una dintre cele mai frumoase poezii ale lui Mihai Eminescu și este apreciată pentru stilul său poetic profund și expresiv. Ea a fost inspirată de propriile experiențe ale poetului cu dragostea și suferința, iar mesajul său universal continuă să fie relevant și astăzi.

---

Dragoste adevărată
De fecioară prea curată;
Tânără-ntineritoare,
Dragoste de fată mare;
Însă plină-i de durere
Dragostea cea de muiere,
De durere şi de haz,
De dulceaţă şi necaz;
Îndărătnică şi dragă
Cată ceartă ziua-ntreagă,
Iară seara se împacă,
Că tot ţie va să-ţi placă;
Dragostea de la muieri
E cu sare şi piperi,
Nu-i lihnită şi dulceagă,
Zi cu zi în foc te bagă,
E războinică, fierbinte
Şi cu capul fără minte;
Dragostea de la muiere
E ca fagurul de miere,
Dar un fagur pipărat,
Dulce când e supărat,
Că-i răstită şi cu toane,
Nedusă pe la icoane;
Ochii negri amândoi
Îţi dau pururea război,
Gura cea cu zâmbetele,
Tare-ţi poartă sâmbetele
Ş-acel drac cu mâni subţiri
Cu mânie în priviri
Tot mai scump pe zi ce merge…

Rezumat extins la poezia Dragoste adevărată de Mihai Eminescu

Poezia „Dragoste adevărată” de Mihai Eminescu este o operă lirică care exprimă idealul iubirii pure și necondiționate. În această poezie, poetul descrie intensitatea și frumusețea iubirii adevărate, care poate fi atinsă doar prin sinceritate, curaj și sacrificiu.

Poezia este structurată în șase strofe, iar în prima strofă, poetul prezintă imaginea unei lumi întunecate și lipsite de speranță, în care iubirea este o raritate. În a doua strofă, poetul exprimă dorința de a găsi acea iubire pură și necondiționată, care poate lumina întunericul și aduce speranță și bucurie.

În următoarele strofe, poetul descrie experiențele și emoțiile puternice asociate cu iubirea adevărată: dorința, speranța, frica, durerea și fericirea. El afirmă că iubirea adevărată nu poate fi înlocuită sau schimbată, ci rămâne la fel de puternică și pură în timp.

În finalul poeziei, poetul subliniază faptul că iubirea adevărată implică sacrificiu și curaj și că numai cei care sunt capabili să renunțe la propriile lor interese și dorințe pot experimenta adevărata iubire. El își exprimă încrederea în această iubire, afirmând că ea poate dura peste timp și poate învinge orice obstacol.

Poezia „Dragoste adevărată” este un elogiu al iubirii pure și necondiționate, care este prezentată ca fiind un ideal demn de urmat. Ea subliniază că iubirea adevărată implică sacrificiu și curaj și că poate aduce speranță și fericire într-o lume întunecată și lipsită de sens. Poezia rămâne o capodoperă a poeziei lirice românești și este considerată una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste scrise de Mihai Eminescu.