Doină – Ce stă vântul să tot bată de Mihai Eminescu

O curiozitate legată de această poezie „Doină – Ce stă vântul să tot bată” este faptul că Mihai Eminescu a scris-o pe baza unei doine populare din zona Moldovei, intitulată „Ce stă vântul de vestează”, pe care a prelucrat-o și a adaptat-o într-un stil propriu. De asemenea, poezia a fost pusă pe muzică de compozitorul George Grigoriu, iar varianta sa cântată a devenit foarte populară în România.

Această poezie face parte din ciclul „Doina” al lui Eminescu, care a fost influențat de mișcarea națională și de folclorul românesc, având ca scop promovarea valorilor tradiționale și a identității naționale. În această poezie, Eminescu explorează tema iubirii neîmplinite și a dorului, teme recurente în poezia populară românească. De asemenea, prin utilizarea limbajului și a temelor populare, Eminescu a reușit să transmită mesajul său publicului larg, ajutând la popularizarea poeziei și a culturii românești în general.

Ce stă vântul să tot bată
Prin frunza de tei uscată,
Şi frângându-i ramurile
Să lovească geamurile?
Iară tu de ce suspini
Când priveşti peste grădini?
Nu mai sta de tot ofta
Şi în gând nu mă mustra:
Că atunci te voi uita
Când nu s-or mai arăta
Lângă mare râurile,
Lângă drum pustiurile,
Luna şi cu soarele
Şi-n codru izvoarele.

Vei avea de suspinat,
Când vei şti că te-am uitat,
Când vei sta ca să mă-ngropi
Pe cărarea dintre plopi,
Ş-atunci vântul o să bată
Prin frunza de tei uscată,
Scuturând-o, risipind-o,
De ţi s-o urî privind-o.

Rezumat extins la poezia Doină – Ce stă vântul să tot bată de Mihai Eminescu