De vorbiţi mă fac că n-aud … de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „De vorbiţi mă fac că n-aud …” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1883, în ziarul „Convorbiri literare”. În acea perioadă, Eminescu era editorul revistei și își utiliza poeziile pentru a critica subtil societatea și elitele culturale din România.

De asemenea, poezia „De vorbiţi mă fac că n-aud …” este una dintre cele mai cunoscute și citate poezii ale lui Eminescu, fiind adesea considerată o expresie a mesajului său etic și social. Poezia a fost inclusă în mai multe antologii de poezie românească și a devenit un simbol al criticii subtile a elitelor culturale și politice ale României din perioada sa.

În plus, poezia a fost adaptată în diverse forme artistice, inclusiv în teatru și film. De exemplu, în anul 1974, poezia a fost adaptată într-un spectacol de teatru intitulat „De vorbiţi mă fac că n-aud …”, regizat de Andrei Șerban și prezentat la Teatrul Bulandra din București.

În concluzie, poezia „De vorbiţi mă fac că n-aud …” de Mihai Eminescu reprezintă o lucrare importantă în literatura română și un simbol al criticii subtile a societății și elitelor culturale din România din perioada sa. Poezia a rămas una dintre cele mai cunoscute și iubite lucrări ale poetului, fiind studiată și apreciată în continuare pentru mesajul său profund și pentru frumusețea limbajului poetic.

---

De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud:
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nimeni nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.

Rezumat extins la poezia De vorbiţi mă fac că n-aud … de Mihai Eminescu

„De vorbiţi mă fac că n-aud …” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, considerat cel mai important poet al literaturii române. Poezia este scrisă în versuri metrice și prezintă o critică subtilă a societății române din perioada sa.

În prima parte a poeziei, autorul descrie o scenă din viața cotidiană, unde un grup de oameni stau într-un parc și discută despre politică și alte subiecte, ignorându-l pe autor. Prin intermediul acestei scene, Eminescu ilustrează superficialitatea și ipocrizia societății române din acea perioadă, care vorbește despre problemele importante, dar nu acționează în consecință.

În a doua parte a poeziei, autorul oferă o analiză critică a acestei atitudini, arătând că aceasta reflectă lipsa de angajament și de responsabilitate a societății față de propriile sale probleme și nevoi. Eminescu sugerează că această indiferență este una dintre cauzele profunde ale problemelor sociale și politice ale țării și că este necesar să acționăm cu hotărâre și responsabilitate pentru a le rezolva.

Poezia se încheie cu o referință la natura efemeră a vieții și la necesitatea de a trăi în armonie cu propriile noastre convingeri și cu lumea înconjurătoare.

„De vorbiţi mă fac că n-aud…” este o poezie care explorează tema superficialității și a indiferenței sociale. Eminescu folosește limbajul poetic simplu și direct pentru a ilustra modul în care oamenii ignoră problemele reale și nu acționează în consecință.

Poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite lucrări ale lui Mihai Eminescu și a fost adesea interpretată ca o expresie a valorilor sale etice și a preocupărilor sale pentru problemele sociale și politice ale țării sale. Aceasta a rămas o lucrare importantă în literatura română, fiind studiată și apreciată în continuare pentru mesajul său profund și pentru frumusețea limbajului poetic.