De-oi adormi … de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „De-oi adormi …” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost scrisă în perioada în care poetul se afla într-un stadiu avansat al bolii sale mintale. În acel moment, Eminescu se confrunta cu anxietatea, insomniile și tulburările de somn, iar poezia reflectă aceste stări de spirit și îngrijorări.

De asemenea, există interpretări care sugerează că poezia „De-oi adormi …” este o reflectare a sentimentelor și emoțiilor poetului față de Veronica Micle, cea care a fost una dintre cele mai importante surse de inspirație pentru el. Poetul s-a îndrăgostit de Veronica Micle în perioada în care a scris poezia, iar acest lucru poate fi reflectat în versurile sale pline de pasiune și de dorința de iubire.

De-a lungul timpului, poezia „De-oi adormi …” a fost interpretată în numeroase moduri și a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea poeziei lirice moderne. Ea rămâne una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale literaturii române și a influențat numeroase alte creații artistice în perioada postbelică.

---

De-oi adormi curând
În noaptea uitării,
Să mă duceţi tăcând
La marginea mării.
 
Nu voi sicriu bogat,
Făclie şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
 
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adâncile ape,
 
Care-n dureri adânci
Se nalţă la maluri,
S-ar atârna de stânci
Cu braţe de valuri,
 
Se nalţă, dar recad
Şi murmură-ntr-una,
Când pe păduri de brad
Alunecă luna.
 
Şi nimeni-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar moartea glas să dea
Frunzişului veşted.
 
Să treacă lin prin vânt
Atotştiutoarea,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture floarea.
 
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte,
 
Ce n-or şti că privesc
O lume de patimi,
Pe când liane cresc
Pe singurătate-mi.

Rezumat extins la poezia De-oi adormi … de Mihai Eminescu

„De-oi adormi …” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române. Această poezie este o meditație profundă asupra vieții și a trecerii timpului, fiind o reflectare a anxietăților poetului privind existența și moartea.

Poezia este structurată în trei strofe și este scrisă într-un stil introspectiv, meditativ și melancolic. Poetul începe prin a se întreba dacă viața este doar o „clipă trecătoare” și dacă lumea este „visare sau realitate”. El explorează teme precum trecerea timpului, fragilitatea existenței și frumusețea vieții.

În prima strofă, poetul se întreabă dacă lumea este cu adevărat reală sau doar o iluzie, iar în a doua strofă, el reflectă asupra trecerii timpului și asupra fragilității vieții. El se întreabă dacă viața este doar un vis și dacă trecerea timpului este doar o iluzie, sugerând astfel că nimic nu este stabil și că totul este trecător.

În ultima strofă, poetul ajunge la concluzia că, chiar dacă viața este trecătoare, el va trăi și va fi îndrăgostit până la sfârșitul vieții. El își exprimă dorința de a fi iubit și de a iubi, de a fi înconjurat de natură și de a trăi momente frumoase alături de persoana iubită.

Poezia „De-oi adormi …” este o meditație profundă asupra vieții și a trecerii timpului, fiind una dintre cele mai importante creații ale lui Mihai Eminescu. Ea este recunoscută pentru frumusețea și profunzimea sa, dar și pentru abordarea sa poetică sensibilă și introspectivă.

În general, poezia „De-oi adormi …” este considerată una dintre cele mai reprezentative creații ale literaturii române, fiind adesea interpretată ca o reflecție asupra relației dintre om și natură, dar și asupra trecerii timpului și a fragilității vieții umane.