Un fapt interesant despre poezia „De ce n-aflăm în împlinirea …” de Mihai Eminescu este că a fost scrisă în timp ce poetul era într-o perioadă dificilă a vieții sale, suferind de probleme de sănătate și probleme personale. Cu toate acestea, poezia reflectă o viziune profundă și filozofică asupra existenței umane și a condiției umane de a căuta mereu mai mult, ceea ce ilustrează geniul literar și spiritual al lui Eminescu. De asemenea, poezia a fost publicată pentru prima dată postum, fiind inclusă în volumul „Poezii” editat de Titu Maiorescu în 1883, la un an după moartea poetului.
De ce n-aflăm în împlinirea dorinţelor din astă lume,
Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat,
De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume
N-afli nimic – nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat.
Bacanta-ţi dă corpul de neauă, ochirea desperată, clară.
Ce pătrunzând nervii din tine, de voluptate tremuri tu;
Sărutul ei poate fi dulce, cu toate-asta, gura-i e-amară,
Nu-i dulce gura ce la mie înainte-ţi li se prea dădu!
Şi gloria te chinuieşte – e un supliciu ce apasă,
Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta;
Şi vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă
Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta.
Nu împlinirea cea aievea a celor ce doreşti în lume,
Numai dorinţa după ceva e tot ce-i dulce pe pământ;
Dorinţa, iubirea de fală, ambiţia după un nume,
Îmbletul după mărire: te fac numai mai fericit.
De ce n-aflăm în împlinirea … de Mihai Eminescu
Poezia „De ce n-aflăm în împlinirea …” de Mihai Eminescu este o meditație filozofică profundă asupra existenței umane și a condiției umane de a căuta mereu ceva mai mult, deși împlinirea pare să fie întotdeauna la îndemână, dar niciodată atinsă. Poetul explorează tema nemuririi, a sensului vieții și a dorinței umane de a depăși condiția lor limitată.
În prima strofă, poetul se întreabă de ce oamenii nu pot fi mulțumiți cu ceea ce au și mereu caută mai mult. El sugerează că acesta este un aspect al condiției umane, o dorință de a căuta mereu un ideal inaccesibil. El sugerează că acesta poate fi motivul pentru care oamenii își pierd adesea bucuria de a trăi, fiind prinși în gândurile lor și uitând să se bucure de momentul prezent.
În a doua strofă, poetul vorbește despre nemurire și sugerează că oamenii sunt adesea preocupați de ideea de a trăi veșnic. El sugerează că această dorință de nemurire este adesea înșelătoare și că singurul mod real de a trăi veșnic este prin intermediul moștenirii noastre lăsate în urmă și prin influența pe care o avem asupra altora.
În ultima strofă, poetul se întreabă dacă există un sens sau o finalitate în lume și în viața umană. El sugerează că poate exista un sens mai mare în spatele a tot ceea ce există și că acest sens poate fi descoperit prin introspecție și contemplare. El sugerează că adevărul și sensul pot fi găsite în interiorul nostru, prin încercarea de a înțelege cine suntem și care este rolul nostru în lume.
În concluzie, poezia „De ce n-aflăm în împlinirea …” de Mihai Eminescu explorează teme filozofice profunde, cum ar fi dorința umană de a căuta mereu mai mult, nemurirea și sensul vieții. Poetul sugerează că adevărul și sensul pot fi descoperite în interiorul nostru și că adevărata împlinire poate fi găsită prin introspecție și contemplare.
Informații adiționale despre Mihai Eminescu
Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Mihai Eminescu pe Wikipedia în limba Română.
Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte. Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).
