De ce mă-ndrept ş-acum … de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „De ce mă-ndrept ş-acum …” de Mihai Eminescu este că a fost publicată pentru prima dată în revista „Convorbiri literare” în iunie 1883, la scurt timp după moartea poetului. Poezia a fost inclusă mai târziu în volumul „Poezii” editat de Titu Maiorescu în același an. Deși poezia nu este la fel de cunoscută ca alte poezii ale lui Eminescu, cum ar fi „Luceafărul” sau „Mai am un singur dor”, ea rămâne o meditație profundă asupra existenței umane și a căutării sensului vieții, iar versurile sale au un puternic impact emoțional și spiritual asupra cititorilor.

De ce mă-ndrept ş-acum la tine iarăşi?
Căci fără de tine n-am de spus nimica…
Şi azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică
De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-şi.
 
De grija ei un fir de păr nu-mi pică…
Să ieie dar copiii mei în gheară-şi;
Părerea ta, iubit şi blond tovarăş,
De ea mă bucur şi de ea mi-e frică.
 
Amor şi moarte sunt în duşmănie:
Amic acestei des am căutat-o,
Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ţie…
 
Viaţa mea din nou ai câştigat-o
Şi orice road-a ei şi armonie
A ta-i cu drept: deci şi pe-aceasta iat-o!

Rezumat extins la poezia De ce mă-ndrept ş-acum … de Mihai Eminescu

Poezia „De ce mă-ndrept ş-acum …” de Mihai Eminescu este o meditație profundă asupra existenței umane și a condiției umane de a căuta mereu o cale către perfecțiune și împlinire. Poetul explorează tema călătoriei interioare și a nevoii de a căuta sensul vieții.

În prima strofă, poetul se întreabă de ce simte nevoia să îndrepte drumul vieții sale și să caute o cale mai bună, o cale care să îl ducă la împlinirea sa. El sugerează că poate această nevoie este parte a naturii umane și că fiecare om trebuie să își găsească propriul drum spre adevăr și împlinire.

În a doua strofă, poetul reflectă asupra frumuseții lumii și a naturii, sugerând că acestea ar putea fi o sursă de inspirație și îndrumare pentru căutarea sensului vieții. El sugerează că poate adevărul și sensul vieții pot fi găsite în aceste lucruri simple și pure ale vieții.

În ultima strofă, poetul se întreabă dacă este posibil ca el să găsească sensul vieții prin intermediul călătoriei sale interioare și prin descoperirea adevărului și perfecțiunii. El sugerează că poate drumul să fie greu și poate nu există răspunsuri definitive la întrebările sale, dar continuă să călătorească pe acest drum al vieții.

În concluzie, poezia „De ce mă-ndrept ş-acum …” de Mihai Eminescu explorează tema călătoriei interioare și a căutării sensului vieții. Poetul sugerează că nevoia de a căuta o cale către perfecțiune și împlinire este parte a naturii umane și că poate sensul vieții poate fi găsit prin contemplare și căutare. Poezia reflectă un ton introspectiv și filozofic care ilustrează geniul literar și spiritual al lui Eminescu.