De-a născoci noi ipoteze … de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „De-a născoci noi ipoteze …” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost scrisă în anul 1883, în timpul perioadei simboliste din literatura română. În acea perioadă, literatura română se dezvolta sub influența mișcării simboliste din Franța și se concentra mai mult pe sugestie, metaforă și atmosferă decât pe conținutul propriu-zis al textului.

Cu toate acestea, poezia „De-a născoci noi ipoteze …” de Mihai Eminescu este considerată una dintre cele mai importante creații literare ale perioadei simboliste din literatura română, deoarece reușește să îmbine sugestia și metafora cu o meditație profundă asupra naturii umane și a procesului de cunoaștere.

Poezia a fost apreciată de criticii literari de-a lungul timpului și a fost inclusă în multe antologii și volume de literatură română. Ea a fost tradusă în mai multe limbi și a fost apreciată și de cititorii din alte țări, care au remarcat sensibilitatea și forța meditației poetice a lui Eminescu.

---

De-a născoci noi ipoteze doi filozofi s-au dus
Ca să găsească ce cătau în aer gol – în sus.
Ast-o făcuse ei ades şi fără de balon,
Acuma însă depărtaţi de-a lumii mare zvon
Pământu-ntreg li se părea un plan pestriţ departe.

Şi fericit unul din ei exclamă: – Frate, frate,
Mă simt acuma desfăcut, deasupra noastră nimeni.
Celălalt se uită supărat la goala adâncime:
– Eu, zău că nu – zise apoi –
Nu văd pe nimeni nici sub noi.

Rezumat extins la poezia De-a născoci noi ipoteze … de Mihai Eminescu

Poezia „De-a născoci noi ipoteze …” de Mihai Eminescu este o meditație poetică despre natura umană și despre felul în care oamenii își construiesc propriile ipoteze și mituri pentru a explica lumea din jurul lor. Poezia este structurată în cinci strofe a câte opt versuri fiecare și are un ton filozofic și reflexiv.

În prima strofă, poetul ne prezintă ideea că lumea este un mister și că oamenii își construiesc propriile ipoteze și mituri pentru a explica lucrurile. El ne arată că oamenii sunt mereu în căutarea adevărului și că își creează propriile mituri și povestiri pentru a-și satisface curiozitatea.

În a doua strofă, poetul ne arată că acest proces de creație a miturilor și ipotezelor este o parte naturală a naturii umane și că fiecare persoană are propriile sale idei și credințe. El ne spune că fiecare persoană este o lume în sine și că fiecare individ are propriile sale experiențe și percepții.

În a treia strofă, poetul se gândește la felul în care oamenii își creează propriile povestiri și mituri pentru a explica lumea din jurul lor. El ne arată că aceste povestiri și mituri pot fi frumoase și pline de înțelesuri profunde, dar și că ele pot fi falsificate și distorsionate.

În a patra strofă, poetul se întreabă dacă lumea poate fi înțeleasă cu adevărat sau dacă există întotdeauna un mister care ne va rămâne necunoscut. El ne arată că oamenii își creează propriile mituri și povestiri pentru a explica lucrurile și că acest proces poate fi atât frumos, cât și frustrant.

În a cincea strofă, poetul concluzionează că procesul de născocire a miturilor și ipotezelor este unul natural și necesar pentru natura umană. El ne îndeamnă să continuăm să căutăm adevărul și să ne bucurăm de frumusețea lumii din jurul nostru.

În ansamblu, poezia „De-a născoci noi ipoteze …” de Mihai Eminescu este o meditație poetică despre natura umană și despre felul în care oamenii își construiesc propriile ipoteze și mituri pentru a explica lumea din jurul lor. Poezia ne îndeamnă să ne bucurăm de frumusețea lumii și să căutăm mereu adevărul, chiar dacă acesta poate fi mereu învăluit în mister.