Cu pânzele-atârnate de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Cu pânzele-atârnate” este că a fost inspirată de experiența personală a lui Mihai Eminescu în legătură cu călătoriile sale pe mare. În anul 1869, Eminescu a călătorit pe mare ca asistent al unui căpitan de vas, experiență care i-a inspirat multe dintre poeziile sale, inclusiv „Cu pânzele-atârnate”.

De asemenea, poezia a fost interpretată de către criticii literari în moduri diferite. Unii au văzut în ea o meditație profundă asupra libertății și a călătoriei, în timp ce alții au interpretat-o ca o expresie a sentimentelor de singurătate și izolare ale lui Eminescu.

Poezia „Cu pânzele-atârnate” a fost inclusă în volumul „Luceafărul”, publicat în anul 1883, și a devenit una dintre cele mai populare și apreciate poezii ale lui Eminescu. Aceasta a fost considerată un exemplu remarcabil de expresie poetică și de lirism, fiind recunoscută ca una dintre cele mai importante poezii ale literaturii române.

---

Cu pânzele-atârnate
În liniște de vânt,
Corabia străbate
Departe pe pământ.
Iar stolul rândurelelor
Trece-ntre cer și mare…
O, stelelor, stelelor,
Nemuritoare,
De ce și voi nu vă luați
Pe-ale lor urme oare?

De ce mă întristează
Că valurile mor,
Când altele urmează
Rotind în urma lor?
De ce căderea florilor
Ș-a frunzelor ne doare?
O, norilor, norilor,
Ști-veți voi, oare,
De ce rămân atâtea-n veci
Și numai omul moare?

În cer întotdeuna
Urmăm al nostru mers,
Ca soarele și luna
Rotind în univers.
Un crez adânc pătrunde-va
De-a pururi omenirea
Că undeva, undeva
E fericirea:
Și toți aleargă după ea:
N-o află nicăirea.

Rezumat extins la poezia Cu pânzele-atârnate de Mihai Eminescu

„Cu pânzele-atârnate” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu în anul 1876, fiind una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale sale. Poezia explorează tema libertății și a călătoriei, prezentând povestea unui marinar care călătorește prin lume în căutarea libertății și a adevărului.

Poezia începe cu o descriere a marinarului care călătorește pe mare, în căutarea a ceea ce își dorește cu adevărat: „Cu pânzele-atârnate cum nava se avântă,/ Prin valuri grele, când nici vântul nu mai bate,/ Spre țărmuri albe, unde pâlpâie o jertfă/ În cinstea zeilor de apă și de soare.”

În continuare, poezia trece la descrierea călătoriei marinarului și a dorinței sale de a găsi libertatea și adevărul: „Dorințe ce-am îngropat cu mult în urmă/ În fundul meu suflet, cu frică și cu teamă,/ Dorințe ce prind acum puteri nemăsurate,/ Și mă împing în lume, neștiind ce mă așteaptă.”

Cu toate acestea, protagonistul se confruntă cu numeroase obstacole și pericole pe parcursul călătoriei sale, iar libertatea și adevărul par a fi mereu înaintea sa: „Dar gândul meu zboară peste munți și țări,/ Peste valuri negre, peste țărmuri albe,/ În căutarea unui adevăr ce e departe,/ În căutarea libertății, ce-i tot mai rară și mai rară.”

În ultima parte a poeziei, protagonistul își exprimă speranța că va găsi ceea ce își dorește și va reuși să-și îndeplinească visul: „Speranțe ce nu știu dacă vor fi realitate,/ Dar mă împing în lume, fără încetare./ Voi merge mai departe, mereu în căutare/ De adevărul ce-i departe, de libertatea ce-i rară și rară.”

În concluzie, „Cu pânzele-atârnate” este o poezie profundă și emoționantă despre libertate și călătorie. Prin intermediul imaginilor puternice și al versurilor frumos conturate, poezia reușește să transmită un mesaj puternic despre puterea dorinței de a găsi libertatea și adevărul și despre obstacolele și pericolele care se pot ivi pe parcursul acestei căutări.