Crăiasa din povești de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Crăiasa din povești” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost inspirată de legende și mituri populare din cultura românească și din alte culturi europene. Eminescu a îmbinat elemente mitice și simbolice din aceste surse pentru a crea o lume poetică unică și fascinantă.

De asemenea, este interesant de menționat faptul că poezia a fost publicată pentru prima dată în 1872, în revista „Convorbiri literare”. Aceasta a fost una dintre primele poezii importante scrise de Eminescu, care avea doar 23 de ani la acea vreme. Poezia a fost primită cu entuziasm de criticii literari și a contribuit la consolidarea reputației lui Eminescu ca unul dintre cei mai mari poeți români.

O altă curiozitate este faptul că poezia a fost folosită și în diferite adaptări teatrale și cinematografice, precum și în alte forme de artă. Aceasta demonstrează popularitatea și durabilitatea mesajului poeziei, care continuă să inspire și să fascineze publicul de-a lungul timpului.

Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;
 
S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.
 
Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,
 
Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.
 
Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;
 
Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al Sfintei Vineri.
 
Ea se uită… Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.

Rezumat extins la poezia Crăiasa din povești de Mihai Eminescu

„Crăiasa din povești” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, care explorează tema iubirii imposibile și a frumuseții inaccesibile. Poezia are un ton romantic și evocă o lume mitică, plină de magie și de farmec.

Poezia începe cu o descriere a frumuseții Crăieseii, care este prezentată ca fiind cea mai frumoasă și mai puternică dintre toate ființele din lumea mitică. Protagonistul poeziei este un tânăr îndrăgostit, care caută să o cunoască pe Crăiasa și să o cucerească.

În continuare, poetul explorează tema iubirii imposibile, subliniind faptul că frumusețea Crăieseii este inaccesibilă pentru protagonistul poeziei. Cu toate acestea, tânărul își continuă căutarea și își exprimă iubirea prin intermediul poeziei.

În final, poetul subliniază tema trecerii timpului și a pierderii frumuseții, subliniind faptul că toate ființele, inclusiv Crăiasa, sunt supuse aceluiași destin. Cu toate acestea, tânărul își păstrează iubirea și admirația pentru Crăiasa, considerând că aceasta este un simbol al frumuseții și al perfecțiunii.

În concluzie, poezia „Crăiasa din povești” de Mihai Eminescu este o evocare poetică a frumuseții și a iubirii imposibile în lumea mitică. Poezia subliniază faptul că frumusețea este inaccesibilă și trecătoare, dar rămâne un simbol al perfecțiunii și al admirării umane. Mesajul profund al poeziei ne îndeamnă să recunoaștem frumusețea în lumea noastră și să o apreciem în ciuda trecerii timpului și a schimbărilor.