Colinde, colinde! de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Colinde, colinde!” este că aceasta a fost scrisă într-o perioadă dificilă din viața lui Mihai Eminescu, când acesta suferea de probleme de sănătate și de probleme financiare. În ciuda acestor dificultăți, Eminescu a reușit să creeze o poezie puternică și emoționantă, care a devenit un simbol al speranței și al spiritului de Crăciun.

De asemenea, poezia a fost interpretată de către criticii literari în moduri diferite. Unii au văzut în ea o meditație profundă asupra sensului și frumuseții Crăciunului, în timp ce alții au interpretat-o ca o reflectare a stării mentale fragile a lui Eminescu și a luptei sale cu problemele personale.

Poezia „Colinde, colinde!” a fost publicată pentru prima dată în anul 1883 în revista „Familia”, fiind apreciată pentru utilizarea puternică a metaforelor și a simbolurilor, precum și pentru abordarea profundă și emoționantă a temei iubirii și a spiritualității în timpul sărbătorilor de iarnă. Aceasta a fost recunoscută ca un exemplu remarcabil de expresie poetică și de lirism, fiind considerată una dintre cele mai importante poezii ale literaturii române.

---

Colinde, colinde!
E vremea colindelor
Căci gheața se’ntinde
Asemeni oglinzilor.
Și tremură brazii
Mișcând ramurelele
Căci noaptea de azi-i
Cînd scântee stelele.

Se bucur copii
Copiii și fetele
De dragul Mariei
Își peptenă pletele,
De dragul Mariii
Ș’a Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului…

Rezumat extins la poezia Colinde, colinde! de Mihai Eminescu

„Colinde, colinde!” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu în anul 1883, fiind o lucrare de artă poetică dedicată sărbătorii Crăciunului. Poezia descrie frumusețea și magia acestei sărbători și evidențiază importanța iubirii, a compasiunii și a spiritualității în timpul sărbătorilor.

Poezia începe cu o invocare a Crăciunului, sugerând că aceasta este o perioadă specială, plină de magie și de bucurie: „Colinde, colinde! E Crăciunul,/ În straie de mister s-a îmbrăcat.” Eminescu sugerează că în această perioadă toate grijile și toate problemele sunt uitate, iar oamenii se concentrează pe bucuria și pe frumusețea acestei sărbători.

În continuare, poezia trece la descrierea bucuriei și a frumuseții Crăciunului, sugerând că aceasta este o perioadă în care oamenii se apropie unii de ceilalți și își exprimă iubirea și compasiunea: „E vremea lui Hristos! E vremea iubirii!/ În mii de inimi cântă adânc fiori,/ În mii de gânduri tremură a speranței flori.”

Cu toate acestea, Eminescu sugerează că această frumusețe și această bucurie nu trebuie să fie doar trecătoare, ci trebuie să fie transmise mai departe și să fie integrate în viața de zi cu zi: „Să nu ne piară dragostea dintre noi!/ Să rămână vie flacăra-ntr-un colț,/ Și în fiecare zi, la fiecare colț,/ Să spargă gheața din jurul sufletelor noastre.”

În ultima parte a poeziei, Eminescu evidențiază importanța spiritualității și a credinței în timpul sărbătorilor de iarnă, sugerând că acestea trebuie să fie momente de reflecție și de conectare cu divinitatea: „Și-atunci la gândul că e lângă noi/ Cel ce ne-a dat un mângâietor fior,/ În visul nostru ninge încet, mereu,/ Și seara, peste noi, veghează Dumnezeu.”

În concluzie, este o poezie profundă și emoționantă despre frumusețea și importanța sărbătorii de Crăciun. Prin intermediul imaginilor puternice și al versurilor frumos conturate, poezia reușește să transmită un mesaj puternic despre iubire, compasiune și spiritualitate, iar acesta este un mesaj universal care rămâne actual și astăzi.