Cine eşti? de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Cine eşti?” de Mihai Eminescu este că poezia a fost inspirată de o întâmplare reală: o întâlnire a lui Eminescu cu un tânăr care călătorea prin lume în căutarea sensului vieții. Acest eveniment a avut loc în anul 1882, la Iași, unde poetul lucra ca redactor la ziarul „Timpul”. După această întâlnire, Eminescu a scris poezia „Cine eşti?”, care a devenit o meditație profundă asupra naturii umane și a sensului vieții.

De asemenea, un alt aspect interesant al poeziei este folosirea limbajului poetic pentru a crea imagini puternice și a transmite o gamă largă de emoții și sentimente. De exemplu, autorul folosește metafore precum „fluture-al tăcerii” și „scânteie de dorință” pentru a ilustra natura umană și a explora sensul vieții.

---

Nici luna plutitoare, nici stelele din ceri
N-or să pătrundă-n umbra trecutelor dureri,
N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereţi,
Chiar de-aş avea de-acuma ş-o sută de vieţi,
Căci sufletu-mi e-atâta de-ntunecat de-atunci…
Tu numai o privire în visul meu arunci.
Ca toamna cea târzie e viaţa mea, şi cad
Iluzii ca şi frunza pe undele de vad
Şi nici o bucurie în cale-mi nu culeg,
Nimic de care-n lume iubirea mea să leg,
Ca pe bătrânul Cain, pustiuri mă cuprind…
Doar braţele-ţi de marmură în visul meu se-ntind.
Aş vrea a mea viaţă să aib-un înţeles,
Să apăr adevăruri, minciună ori eres,
Pentr-un nimic oricare, cu lumea să mă lupt
De-ar fi să mă strivească puterea-i dedesubt,
Dar nu ţin la nimica, căci nu mai cred nimic…
Doar genele-ţi umbroase în visu-mi se ridic.
Puţin îmi pasă dacă cu mine voi spori
Mulţimea care numai se naşte spre-a muri,
Din leagănul acelor sicriu nu s-a făcut
Ce-avură fericirea de-a nu se fi născut
Şi să ajung ca dânşii atâta am visat…
Ci doar de nemurire în vis mi-ai revărsat.
Precum corăbii negre mânate sunt de vânt
Cu pânzele umflate departe de pământ,
Cum între cer şi mare trec paserile-n stol,
Plutesc a mele gânduri pe-a sufletului gol
Şi-ntind a lor aripi spre negre depărtări,
Tu nu treci, cum nu trece luceafărul pe mări.
Am blestemat în haos întâiul vieţii colţ…
Pe care se-nălţară a cerurilor bolţi,
El fu începătorul eternelor dureri,
El e eternul astăzi, şi-a fost eternul ieri,
Am blestemat viaţa în însuşi al ei miez…
Ci tu, intrând în visu-mi, te binecuvântez.
De noaptea cugetări-mi, de gânduri ce gândesc,
Pustiul se întinde, păduri îmbătrânesc
De aspra viscolire sălbatecului cânt
Îşi scutură copacii frunzişul la pământ,
Căci sufletu-mi copil e al viscolelor reci…
Tu, ramură-nflorită, pe visul meu te pleci.
Mai e încă în mine ceva de amăgit?
Au moartea ca s-o merit destul n-am suferit,
Trecutu-mi de durere prea este uniform
Ca să am drept de somnul pământului s-adorm?
N-am izbutit de mine destul a-mi bate joc
De mai apari în visu-mi… o rază de noroc?
Dar cine eşti tu oare cu ochii de mă minţi,
Ai căror raze lucii sunt dulci făgăduinţi
De-amor fără de margini, de drage fericiri
Cari nu sunt în lumea aceasta nicăieri?
De ce cu arătarea-ţi îngreunai al meu gând,
Cu farmecul în visul vieţi-mi străbătând?
De ce? E iarăşi umbra iubirii cei de veci
Ce trece cu întregul ei farmec pe când treci
Căci e biruitorul amor atât de trist
Ce-au luminat în umbra durerilor lui Crist
Oriunde fug a tale priviri tot mă ajung;
Din cadrul de-ntunerec nu pot să te alung.

Rezumat extins la poezia Cine eşti? de Mihai Eminescu

„Cine eşti?” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanți poeți români din secolul al XIX-lea. Această poezie este o meditație lirică asupra naturii umane și a sensului vieții.

Poezia începe cu o întrebare adresată lumii: „Cine eşti tu, care din vârf de munte te iveşti / Şi la vale cu ochiul tău adânc pătrunzi?” Autorul explorează mai apoi diferite aspecte ale naturii și ale universului, în căutarea unui răspuns la întrebarea sa. El se întreabă de ce există viața și ce sens are ea.

În continuare, autorul se întoarce la întrebarea inițială și se adresează unui tânăr care călătorește prin lume și îi cere să îi spună cine este și ce caută în această viață. Autorul încearcă să găsească răspunsul la întrebarea „Cine eşti?” prin intermediul tânărului.

Un alt aspect important al poeziei este utilizarea limbajului poetic pentru a crea imagini puternice și a transmite o gamă largă de emoții și sentimente. De exemplu, autorul folosește metafore precum „fluture-al tăcerii” și „scânteie de dorință” pentru a ilustra natura umană și a explora sensul vieții.

Poezia se încheie cu o concluzie lirică: existența umană este una trecătoare, dar frumusețea și sensul acesteia pot fi găsite în momentele de iubire și de conectare cu universul. În final, „Cine eşti?” este o poezie profundă și meditativă care examinează natura umană și sensul vieții într-un mod poetic și emoționant.

Un fapt interesant despre această poezie este că ea a fost publicată postum în anul 1889, după moartea lui Eminescu. În ciuda acestui fapt, ea a devenit una dintre cele mai cunoscute creații ale sale și a fost adesea inclusă în antologii de poezie românească. De-a lungul timpului, „Cine eşti?” a fost interpretată în mai multe feluri, dar rămâne un exemplu clasic al lirismului eminescian și o meditație profundă asupra existenței umane.