Ce şopteşti atât de tainic … de Mihai Eminescu

Un fapt interesant despre poezia „Ce şopteşti atât de tainic …” de Mihai Eminescu este că aceasta este o poezie care reprezintă o mărturie a dragostei și a sensibilității profunde ale autorului. Poezia a fost inspirată de dragostea lui Eminescu pentru Veronica Micle, femeia pe care a iubit-o toată viața și cu care a avut o corespondență emoționantă.

De asemenea, poezia „Ce şopteşti atât de tainic …” a fost interpretată în diferite moduri și a generat diverse opinii printre criticii literari. Unii au considerat că poezia este o meditație asupra misterului iubirii, în timp ce alții au interpretat-o ca pe o expresie a dorului și a suferinței poetului pentru Veronica Micle, femeia pe care nu a putut-o avea.

Mihai Eminescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți și scriitori ai literaturii române, cunoscut pentru poezia sa plină de sensibilitate și de pasiune. Poezia „Ce şopteşti atât de tainic …” este un exemplu al abilităților sale literare și al sensibilității sale față de frumusețea și emoția vieții, reprezentând o mărturie a viziunii sale profunde asupra lumii și a valorilor romantice și morale.

---

Ce şopteşti atât de tainic,
Tu, izvor de cânturi dulci?
Repezind bălaia undă,
Floarea ţărmului o smulgi.
 
Şi o duci, o duci cu tine,
Vâjâind încet pe prund;
Ale tale unde floarea
Cine ştii unde-o ascund?
 
Astfel trece şi viaţa-mi,
Dar o floare-n valuri nu e,
Nici nu spun ca tine doru-mi
Nimăruie, nimăruie.
 
Ci eu trec tăcut ca moartea,
Nu mă uit la vechii munţi;
Scrisă-i soarta mea în creţii
Întristatei mele frunţi.
 
Numai colo, unde teiul
Lasă floarea-i la pământ,
Eu încep să mişc din buze
Şi trimit cuvinte-n vânt.
 
Vis nebun, deşarte vorbe!
Floarea cade, rece cântu-i
Şi eu ştiu numai atâta
C-aş dori odată să mântui!

Rezumat extins la poezia Ce şopteşti atât de tainic … de Mihai Eminescu

„Cea şopteşti atât de tainic …” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, care reflectă sentimentele de iubire și de dor al poetului față de o femeie pe care o iubește, dar de care este separat. Poezia este compusă din patru strofe, fiecare strofă având câte patru versuri.

În prima strofă, poetul își întreabă iubita ce îi șoptește atât de tainic și îi cere să îi spună ce simte și ce gândește. El afirmă că nu poate înțelege tăcerea și că are nevoie să audă glasul ei pentru a simți că este aproape de ea.

În a doua strofă, poetul vorbește despre frumusețea iubitei sale și despre puterea emoțiilor pe care le simte în prezența ei. El afirmă că dragostea lui este puternică și că îi dorește să fie aproape de ea, să îi simtă atingerea și să îi audă glasul.

În a treia strofă, poetul descrie dorul pe care îl simte față de iubita sa și afirmația că el va fi mereu alături de ea în gândurile sale. El afirmă că gândurile sale sunt mereu cu ea și că iubește tot ce este legat de ea.

În ultima strofă, poetul concluzionează că iubirea este un mister și că este necesar să trăim această experiență cu toată intensitatea și cu toată pasiunea. El afirmă că iubirea este singurul lucru care contează cu adevărat și că trebuie să fim dispuși să sacrificăm totul pentru ea.

În concluzie, poezia „Ce şopteşti atât de tainic …” de Mihai Eminescu este o meditație poetică asupra sentimentelor de iubire și de dor față de o femeie iubită, dar de care suntem separați. Poezia subliniază importanța iubirii și a intensității emoțiilor pe care le putem trăi atunci când suntem îndrăgostiți. Mihai Eminescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți și scriitori ai literaturii române, cunoscut pentru poezia sa plină de sensibilitate și de pasiune. Poezia „Ce şopteşti atât de tainic…” este un exemplu al abilităților sale literare și al sensibilității sale față de frumusețea și emoția vieții.