Către Bullatius, după Horaţiu de Mihai Eminescu

Cum ți se pare, Bullațiu, Chio, falnicul Lesbos,
Samosul cel elegant, Sardes, cetatea lui Cresus?
Smyrna ori Colophon? Mai mari, mai mici decât faima?
Ori sunt nimic alături cu câmpul lui Mart și cu Tibrul?
Au preferi vrun oraș din cele-nchinate prin Attal?
Ori de urâtul mării și-a drumului Lebedu-l lauzi?
„Lebedul? Știi tu ce e”, -mi răspunzi? Mai pustiu decât Gabii,
Mai strimt decât Fidenii; și totuși, aicea viața-mi
Voi s-o petrec, uitat de ai mei, uitându-i pre dânșii,
Dintr-un mal depărtat privind la Neptun turburatul.
Oare acel ce la Roma din Capua pleacă pe ploaie,
Plin de noroi, pentru-asta viața-i în han va petrece-o?
Oare cel degerat lăuda-va cuptorul și baia
Ca pe lucruri ce singure dau fericire vieții?
Pentru că austrul puternic te bântuie, vinde-vei oare
Vasul în care-ai plecat, dincolo de valul Egeic?
Pentr-un om așezat Rhodos, Mitilene frumoasa
Par ca pănura grea în arșiță, par ca și haina
Cea de la câmp în timp vicolos, ori ca baia în Tibru
Iarna, ori ca un foc pe vatră-n luna lui august.
Deci din Roma se cade, soarta fiind cu priință,
Să fericești depărtatele Samos, Chio și Rhodos.
Ia dar mulțumitor în mâni fericitele ore
Cari un zeu ți le dă: n-amâna cele bune pe alt an
Și te vei ști trăind fericit oriunde în lume.
Grijile noastre fug de cuvinte și-nțelepciune,
Nu de un loc ce răsare domnind peste apele mării.
Cerul deasupra schimbi, nu sufletul, marea trecând-o.
Oțiul fără de-astâmpăr ne zbuciumă. Duși de corăbii
Și de trăsuri, căutăm bun trai. Ce cauți aici e;
E-n Ulubrae chiar, de păstrezi în inimă cumpăt