Cântec de nuntă, după Goethe de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Cântec de nuntă” de Mihai Eminescu este că ea a fost tradusă și adaptată dintr-un cântec popular german scris de Johann Wolfgang von Goethe. Eminescu a fost influențat de cultura și literatura germană, fiind fascinat de poezia lui Goethe și a altor autori germani. Astfel, această poezie este o expresie a interesului și admirației lui Eminescu pentru cultura și literatura străină.

De asemenea, poezia „Cântec de nuntă” este un exemplu notabil de adaptare literară, prin care Eminescu a preluat idei și imagini dintr-o sursă străină și le-a transformat într-un mod personal, pentru a se potrivi cu contextul și cultura românească. Adaptarea literară a fost o trăsătură importantă a literaturii române din secolul al XIX-lea și a permis autorilor români să creeze lucrări unice și originale, folosind idei și imagini preluate din alte culturi.

În plus, poezia „Cântec de nuntă” este un exemplu notabil al stilului romantic în literatura română, care a fost influențat de literatura europeană a secolului al XIX-lea. Poezia se concentrează pe natură, pe iubire și pe frumusețea vieții, toate acestea fiind teme centrale ale literaturii romantice.

---

Povestim și cântăm de-acel conte cu drag
Ce-odat locuit-a castelul,
Azi când un nepot al fericelui moșneag
Îl face pe însurățelul.
Fusese acela în sfântul război,
C-onoare luptase pin multe nevoi;
De pe cal când se dete întors înapoi
Găsi cetățuia lui susă ­
Dar slugile, averile dusă.

Acum, conțișorule, acasă că-mi ești…
Dar afli mai rău cele toate,
Căci vânturile trec neoprit prin ferești
Și vin prin odăile toate.
În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut?
Ah! multe de-aceste mai rău le-am trecut.
Vede-se-va mâne ce-ar mai fi de făcut.
Deci iute, în luna bălaie,
În vechiul crevat și în paie.

Și cum el de voie-i așa ațipea,
Sub pat se mișca ceva pare.
Guzanul foșnească oricât și va vrea…
De-ar avea vo fărmioară, cum n-are!
Dar iute!-un pitic se arată deodat
C-a lampei lumină el e spițelat.
Cu mutra lui gravă de-orator încercat
La picioarele contelui vine,
Ce nu doarme, să doarmă voire-ar!

Permisu-ne-am noi sărbători aici sus
De când părăsiși aste sale.
Și când te credeam îndeparte-ncă dus,
Gândeam să petrecem încale,
Și dacă dai voie și nu te înfrici
Petrece-or în gură-îndemână, pitici,
N-onoarea miresei bogate și mici.
Iar contele-n visu-i răspunde
Serviți-vă numai orunde.

Și ies trei călări ce se mișcă ușor,
Ei stătuse sub pat pân-aice,
Le-urmează un cor cântător-sunător
De chipuri posace și mice.
Și car după car ce-s cu toate de rând
De-ți trece vederea ș-auzul văzând,
Cum este-n castelele regilor rând.
În căruța aurită în fine
Mireasa cu oaspeții vine.

Ș-aleargă cu toții acuma-n galop
Să-și aleagă în sală locșorul.
La-nvârtit și la valț și la veselul hop
Își alege oricare odorul.
Ș-acum țiuie, scripcăie, sun zurăind,
Se rotesc și foșnesc, șușăiesc șfârâind,
Țistăiesc, poșpăiesc, șopotesc, zbârâind.
Conțișorul privește și sigur
El crede că zace în friguri.

Ș-acum clappai și dappai și rappai, așea
De laiți, scaune, mese.
La masa cea mare oricare ar vrea
Să stea lângă puicele-alese.
Ș-aduc cârnăciorii, jamboanele mici
Și păsări și pești și fripture pitici
Și vinul înconjură mesele mici,
Și vuiesc, gălăgesc pân- dispare
Întreag-arătare-n cântare.

Vreți ce s-a-ntâmplat mai departe să zic.
Să tacă-atunci zvon și cântare
Ce-atât de gentil el văzuse în mic
I s-a dat ș-a gustat el în mare.
Și trâmbițe, sunet, cântări, tărăboi
Și căruți, călăreți, de mireasă convoi,
Ei vin și s-arăt și se pleacă la noi
Oameni mulți și-n voia lor bună ­
Așa fu și va fi totdeună.

Rezumat extins la poezia Cântec de nuntă (după Goethe) de Mihai Eminescu

Poezia „Cântec de nuntă” de Mihai Eminescu este o adaptare a unui cântec popular german din secolul al XVIII-lea, scris de Johann Wolfgang von Goethe. Poezia prezintă o imagine romantică a nunții, prin intermediul unor imagini pline de culoare și simboluri romantice.

În poezie, nunta este descrisă ca un eveniment deosebit de important, care aduce împreună doi oameni și îi unește într-o dragoste puternică. În același timp, nunta este prezentată ca o sărbătoare a naturii și a vieții, în care fiecare element este o manifestare a energiei vitale și a spiritului romantismului.

Poezia prezintă o serie de imagini simbolice, cum ar fi fluturii, care reprezintă fragilitatea și efemeritatea vieții, sau soarele, care simbolizează lumină și speranță. Aceste imagini sunt utilizate pentru a sublinia importanța nunții și pentru a evidenția caracterul romantic al evenimentului.

În ansamblu, poezia „Cântec de nuntă” de Mihai Eminescu este un exemplu convingător al stilului romantic în literatura română, caracterizat prin accentul pus pe emotie, pe contemplarea interioară, precum și pe exprimarea puternică și plină de pasiune a sentimentelor și emoțiilor. Această poezie este un exemplu notabil al acestei estetici romantice, care a avut o influență puternică asupra literaturii românești din secolul al XIX-lea.

În plus, poezia este o adaptare a unui cântec popular german, ceea ce sugerează o deschidere și o influență a culturii și literaturii străine asupra literaturii române. Această deschidere culturală și interacțiunea cu alte culturi a fost o trăsătură distinctivă a literaturii române din secolul al XIX-lea și a influențat evoluția literaturii române până în prezent.