Cântec caragialesc de Mihai Eminescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Cântec caragialesc” de Mihai Eminescu este că aceasta a fost inspirată de operele dramaturgului Ion Luca Caragiale, unul dintre cei mai importanți scriitori români din secolul al XIX-lea. Eminescu admira stilul satiric și ironia fină a lui Caragiale, iar aceasta a influențat modul în care a abordat subiectul corupției în poezia sa.

O altă curiozitate este că poezia a fost citată și comentată de către Caragiale însuși. Într-unul dintre articolele sale de ziar, Caragiale a comentat ironia subtilă și umorul din poezia lui Eminescu, comparând-o cu stilul său propriu de scriere.

De asemenea, poezia a fost interpretată în moduri diferite de critici literari și cercetători de-a lungul timpului. Unii au văzut-o ca o critică a clasei politice și a corupției din societatea românească din secolul al XIX-lea, în timp ce alții au interpretat-o ca o satiră la adresa umanității în general.

În plus, poezia a devenit o sursă de inspirație pentru alți scriitori români, precum Marin Sorescu și Nichita Stănescu. Aceștia au preluat și au dezvoltat temele abordate de Eminescu în poezia sa, aducându-le în literatura română a secolului al XX-lea.

---

Era odat’ – abia-i un an
-Cînd Tit era puternic,
Și vău,vău, vău cel șarlatan
Era smerit, cucernic
Dar ah! făcum – sărmanul
Tit -La Văcărești el e menit,

O, jerum, jerum, jerum,
O! quae mutatio rerum!
Și-atunci cînd mare
Tit era,slavita caracuda
La Trei-Sfetițe conacea,
Lipsită de-orice trudă.

Sărmana caracuda-acum,
Cu traista călicește-n drum,
O, jerum, jerum, jerum,
O! quae mutatio rerum!
Porunca de surghiun ș-aman
Samson nu vra s-asculte,

Dar iată vine Petrovan
Din Bolgrad cu insulte!
Și lui Samson i-a zis: sictir!
Căci eu am fost sub Tit martir!
O, jerum, jerum, jerum,
O! quae mutatio rerum!

Iar Bodnarachi desperat
Luat-a traistă-n spete
Și-n lumea larg-a alergat
PÎn’ a dat de Sirete,
Dar pentru el loc de popas
În lumea asta n-a rămas

O, jerum, jerum jerum,
O! quae mutatio rerum!
Ca jidovul rătăcitor,
A dat de mii de chinuri
Și pe la Chit alergător
Cu lirice suspinuri;

Dar vai de el cum au ramas!
Vau,vau și Chit și toți l-au ras.
O, jerum, jerum, jerum
O! quae mutatio rerum!
Atunci Samson în jamantan
La Iași se-ntoarce iară,

Să-și facă traiul cel sărman
Cu vai și cu ocară
Și iată lucru neauzit,
El într-o zi ce ne-a grăit!
O, jerum, jerum, jerum,
O! quae mutatio rerum!

„Cei de pe urma pantaloni
l-am dusu-i la răcoare
Și-mi zise Ițic Solomon,
Că-s rupți între picioare,
Dar eu i-am declarat formal
Că asta-i lucru natural

” O, jerum, jerum, jerum,
O! quae mutatio rerum!

Rezumat extins la poezia Cântec caragialesc de Mihai Eminescu

„Cântec caragialesc” este o poezie a poetului român Mihai Eminescu, scrisă în anul 1874. Aceasta este o poezie satirică, ce ironizează oamenii corupți și lacomi, care se îndreaptă spre putere și bogăție în detrimentul valorilor morale și adevărului.

Poezia este structurată într-un format clasic, cu trei strofe, fiecare conținând câte opt versuri. Versurile sunt pline de ironie și sarcasm, exprimând un mesaj critic față de societatea vremii.

Tema principală a poeziei este corupția și lăcomia oamenilor în fața puterii și bogăției. Poezia sugerează că oamenii sunt dispuși să-și trădeze valorile și să-i înșele pe ceilalți pentru a obține putere și avere, iar astfel societatea este coruptă și bolnavă.

Versurile sugerează că acești oameni lacomi sunt dispuși să facă orice pentru a obține putere și avere, chiar și să recurgă la minciună și violență. Poezia exprimă astfel ideea că puterea și bogăția sunt efemere și că nu aduc fericirea și satisfacția pe termen lung, în timp ce valorile morale și adevărul sunt mai importante și mai durabile.

Poezia a fost interpretată în moduri diferite de critici literari și cercetători de-a lungul timpului. Unii au văzut-o ca o critică a clasei politice și a corupției din societatea românească din secolul al XIX-lea, în timp ce alții au interpretat-o ca o satiră la adresa umanității în general.

În ansamblu, „Cântec caragialesc” este o poezie satirică, ce ironizează oamenii corupți și lacomi, care se îndreaptă spre putere și bogăție în detrimentul valorilor morale și adevărului. Aceasta reprezintă o contribuție importantă la literatura satirică și lirică română și rămâne una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu.